Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadrele didactice de la UMF evaluate online de studenţi

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 29 mai 2012 ·

Studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş vor evalua pentru prima dată activitatea cadrelor didactice, online, prin intermediul modului UNIWEB.

Fiecare student trebuie să facă evaluarea cadrelor didactice cu care au avut cursuri sau activităţi practice în cursul acestui semestru. Modulul este activ începând cu data de 29 mai, iar evaluarea se va face cel târziu până la data de 1 iulie. Studenţii vor da note de la 1 la 5 dacă cursul a fost bine structurat, dacă timpul în cadrul orei de curs a fost bine folosit, cadrul didactic s-a arătat interesat de predarea materiei, explicaţiile oferite de cadrul didactic la eventualele nedumeriri au fost suficiente, atitudinea cadrului didactic faţă de student a fost însoţită de respect, cadrul didactic a folosit metode de predare adiacente cursului, a avut o exprimare clară, etc. „Este o evaluare anuală care este prevăzută şi de lege. Această procedură constă în trei etape, una este autoevaluarea pe care şi-o face fiecare cadru didactic pe baza unei grile de autoevaluare, apoi există evaluare din partea studenţilor care este un formular computerizat online ce se găseşte pe site-ul UMF în platforma UNIWEB şi în care au acces studenţii pe bază de password şi username unde ei îşi pot vedea şi situaţia şcolară şi există acolo şi un sector privind evaluarea cadrelor didactice, pe ani de studiu.

A treia etapă este evaluarea din partea colegilor, pe linie ierarhică”, a declarat dr. Cristian Boeriu, decanul Facultăţii de Medicină din cadrul UMF Târgu-Mureş. Până în anii trecuţi studenţii făceau această evaluare pe baza unei fişe, platforma online fiind introdusă în urmă cu doi ani, însă s-a aflat în faza de testare, urmând să fie utilizată corespunzător doar din acest an. „Noi, în funcţie de evaluările pe care le obţinem, constatăm care este gradul de performanţă şi din punct de vedere ş

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum o ora
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum o ora
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 3 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 5 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum 21 minute
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 10 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 5 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 3 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 10 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°