În primele trei luni ale anului 2012, piaţa de asigurări din România a înregistrat o creştere de ansamblu, după trei ani de scăderi.
Despre acest rezultat pozitiv, dar şi despre schimbările în materie de reglementări vizând consumatorul, preconizate pentru acest an, vor discuta, la emisiunea "Ora de risc": Cornel COCA-CONSTANTINESCU, Vicepreşedinte, CSA, Mihail TECAU, Preşedinte Directorat, OMNIASIG, Alexandru CIUNCAN, Secretar General, Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA) şi Alex ROŞCA, Redactor Şef, Publicaţiile PRIMM.
504 mil. EUR a contabilizat piaţa de asigurări după parcurgerea primelor trei luni ale anului în curs, arată datele colectate şi centralizate de Revista INSURANCE Profile (www.insuranceprofile.ro). Astfel, piaţă de asigurări a revenit pe un trend ascendent, marcând o creştere de puţin peste 2 puncte procentuale (raportat la T1/2011) după trei ani de zile, în T1/2009 consemnându-se prima scădere a industriei de profil.
Emisiunea Ora de risc din 29 aprilie 2012
În primele trei luni ale anului 2012, piaţa de asigurări din România a înregistrat o creştere de ansamblu, după trei ani de scăderi.
Despre acest rezultat pozitiv, dar şi despre schimbările în materie de reglementări vizând consumatorul, preconizate pentru acest an, vor discuta, la emisiunea "Ora de risc": Cornel COCA-CONSTANTINESCU, Vicepreşedinte, CSA, Mihail TECAU, Preşedinte Directorat, OMNIASIG, Alexandru CIUNCAN, Secretar General, Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA) şi Alex ROŞCA, Redactor Şef, Publicaţiile PRIMM.
504 mil. EUR a contabilizat piaţa de asigurări după parcurgerea primelor trei luni ale anului în curs, arată datele colectate şi centralizate de Revista INSURANCE Profile (www.insuranceprofile.ro). Astfel, piaţă de asigurări a revenit pe un trend ascendent, marcând o creştere de puţin peste 2 puncte procentuale (r