Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lukoil are de gând să demareze o listare secundară la bursa de la Hong Kong în 2013

Publicat in Capital, marți 29 mai 2012 ·

Grupul petrolier rus Lukoil a confirmat marţi că are de gând să demareze o listare secundară la bursa de la Hong Kong prin răscumpărarea de acţiuni existente în valoare de peste un miliard de dolari, transmite Reuters.

Vicepreşedintele Lukoil, Leonid Fedun, a declarat că grupul este în faza finală a negocierilor pentru a angaja firmele China International Capital Corp (CICC) şi Renaissance Capital să se ocupe de listare, fără a oferi un interval de timp concret. Fedun a adăugat că Lukoil ar putea lua în considerare şi o listare la bursa de la Shanghai atunci când condiţiile vor fi potrivite.

În prezent acţiunile Lukoil se tranzacţionează în principal la bursa de la Moscova, dar şi la bursele de la Londra şi New York, capitalizarea de piaţă combinată a grupului ridicându-se la aproximativ 44 miliarde de dolari.

'Vrem să avem acces la o nouă clasă de investitori. Lumea se schimbă. Asia joacă un rol important în politică şi economie', a declarat Leonid Fedun într-un interviu acordat Financial Times. Fedun, care deţine aproximativ 10% din acţiunile Lukoil, susţine că reacţia iniţială a bancherilor şi potenţialilor investitori din Hong Kong faţă de o posibilă listare secundară în valoare de 1-2 miliarde de dolari în 2013 este una pozitivă. Leonid Fedun a adăugat că fondul suveran de investiţii din Singapore, Investment Corporation, şi fondul suveran de investiţii din Singapore, Temasek, se numără printre actualii investitori asiatici de la Lukoil, dar a refuzat să dezvăluie pachetele de acţiuni pe care le deţin.

Profitul Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, a crescut în primul trimestru cu 7,7% până la 3,79 miliarde de dolari, în timp ce vânzările companiei au urcat cu 19%, la 35,26 miliarde de dolari.

Lukoil deţine patru rafinării mari pe teritoriul Rusiei şi trei în exterior, respectiv î

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Mediafax acum o ora
Autorităţile finlandeze au blocat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, potrivit Reuters. Finlandezii cred că nava a provocat miercuri întreruperea unui cablu de alimentare cu electricitate care leagă Finlanda şi Estonia şi avar

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum o ora
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum o ora
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 3 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%

Mediafax acum 2 ore
Rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc era la finalul primelor nouă luni din 2024 sub nivelul de 3%, coborând în octombrie la 2,45% din total credite, nivel apropiat de cel din 9 luni/2023, pot

Trump a ales ambasadorul pentru Panama după ce a ameninţat că SUA îşi vor reafirma controlul asupra Canalului VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Kevin Marino Cabrera, comisarul comitatului Miami-Dade, este alesul lui Donald Trump pentru funcția de ambasador în Panama, după ce a ameninţat că America îşi va reafirma controlul asupra Canalului Panama, pe care l-a predat în urmă cu 25 de ani, re

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

1°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°