Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un antrenor străin ar scoate naţionala din criză?

Publicat in Curierul de Valcea, miercuri 30 mai 2012 ·

• aceasta este întrebarea care frământă în ultimele zile lumea handbalului feminin românesc După evoluţia destul de ştearsă de la Mondialului sud-american din luna decembrie a anului trecut, selecţionerul Radu Voina a anunţat că indiferent de rezultatul turneului preolimpic desfăşurat la finele săptămânii trecute în Franţa (acolo unde România nu a impresionat deloc, ratând calificarea) îşi va da demisia de la naţională. Însă, chiar şi în această eventualitate, lucrurile nu se simplifică deloc în sânul echipei tricolore, dimpotrivă, se pune şi mai multă presiune pe situaţia şi aşa explozivă. Pe lângă voci care „şoptesc” din umbră că numele unor tehnicieni precum Gheorghe Tadici sau Mariana Târcă ar fi po­trivite pentru a ţine dreaptă cârma debusolatei naţionale, iată că preşedintele Federaţiei Române de Handbal are o părere şi mai inedită. Acesta a declarat recent pentru un post de radio că este nevoie de un antrenor străin care să vină cu o nouă mentalitate: „Am mai încercat să propun un tehnician străin, dar mi-au sărit toţi în cap că noi avem români buni. Poate avem, dar nu îi mai cunosc eu”. Acestă declaraţie vine pe fondul uneia mai vechi, oferită imediat după ratarea calificării la JO, atunci când Cristian Gaţu a subliniat dificultăţile pe care le-a întâmpinat Radu Voina (foto) din postura de antrenor al Oltchimului, dar şi al primei reprezentative: „Antrenorul echipei naționale nu trebuie să mai aibă dependență de echipa de club. Trebuie să fie fidel și preocupat numai de interesul echipei naționale”. Deocamdată, singura certitudine o reprezintă doar data la care membrii FRH se vor întâlni în Adunarea Generală, pe 18 iunie, atunci când se doreşte soluţionarea acestei dileme care a generat aprinse discuţii.

• aceasta este întrebarea care frământă în ultimele zile lumea handbalului feminin românesc După evoluţia destul de ştearsă de la Mon

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum 41 minute
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum 59 minute
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum 59 minute
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Filip Cristian Jianu, eliminat în primul tur al calificărilor la Australian Open

News.ro acum o ora
Jucătorul Filip Cristian Jianu, 23 de ani, a fost eliminat, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Jianu a fost învins de americanul Mitchell Krueger, scor 6-3, 6-4.. Meciul a durat o oră şi 32 de

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 4 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Premierul canadian, Justin Trudeau, ar putea demisiona pe fondul unei crize politice grave

Ziua Constanta acum 2 ore
Afundat într-o gravă criză politică, premierul canadian Justin Trudeau și-ar putea anunța demisia în această săptămână, în contextul în care se confruntă cu o disidență tot mai mare în propriul său Partid Liberal, a informat duminică jurnalul The Gl

Cum și-a aruncat Ionuț Chirilă casa în aer: „A bubuit tot”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În vârstă de 58 de ani, Ionuț Chirilă este unul dintre cele mai spumoase personaje din fotbalul românesc. Acum, a povestit ceva de necrezut, cum și-a aruncat în aer casa.

Noi creșteri de taxe care ar putea fi introduse de Guvern. Ce mai apare pe lista discutată cu Banca Mondială și Comisia Europeană

Libertatea acum 28 minute
Guvernul ar putea implementa noi măsuri fiscale pentru a crește veniturile bugetare, având în vedere că cele din ordonanța trenuleț pot aduce la bugetul statului aproximativ 6,3 miliarde de lei, adică un sfert din plan, informează publicația Profit.

Zelenski vrea să convină cu Trump asupra unui plan de pace, înainte de orice negocieri cu Putin. Ce i-a propus în legătură cu activele ruseşti îngheţate

Adevarul acum 3 ore
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că dorește să se întâlnească cu viitorul președinte american, Donald Trump, pentru a conveni asupra unui plan de pace înainte de orice negocieri cu Vladimir Putin.

Zelenski s-a oferit să cumpere arme de la viitoarea administraţie Trump cu active ruseşti îngheţate

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a spus preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, că Ucraina vrea să cumpere arme americane în detrimentul celor 300 de miliarde de dolari în active ruseşti îngheţate. Informaţia a fost dezvăluită de Zelenski într-un

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°