Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO În spital se poate mânca şi civilizat. Recipiente "Star Treck" pentru pacienţi

Publicat in Adevarul, marți 29 mai 2012 ·

Tăvi speciale care menţin hrana pacienţilor la temperatură constantă timp de mai multe ore, farfurii noi şi uşor de igienizat, linie automatizată de porţionare a meniurilor, cărucioare speciale de distribuire a tăvilor. Toate acestea pot contura, în România, o utopie, însă ele chiar descriu ceea ce se va întâmpla, nu peste multă vreme, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

Printr-o colaborare a Consiliului Judeţean Sălaj cu compania Tenaris, Spitalul Judeţean va avea în curând o linie nouă de porţionarea şi distribuirea hranei pacienţilor, desprinsă parcă din filmele ştiinţifico-fantastice. Preşedintele Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc, a arătat marţi, 29 mai, jurnaliştilor, cam cum vor servi masa de acum înainte pacienţii Spitalului Judeţean, precizând că zilele următoare va începe procedura achiziţiei publice a noii linii. Este vorba, în primul rând, de tăvi speciale, făcute dintr-un material care permite păstrarea temperaturii constante a hranei timp de mai multe ore, la care se adaugă, evident, vesela adevată. Tăvile astfel echipate vor fi completate cu cărucioare speciale de distribuire, dar şi cu o linie automatizată de porţionare a hranei, astfel încât meniurile pacienţilor să fie, pe cât posibil, egale, cu diferenţieri doar în funcţie de regimul fiecăruia.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA GALERIA

"Acest sistem de distribuire a hranei este aproape ideal. Ideal cu adevărat va fi în momentul în care şi bucătăria spitalului va fi la aceleaşi standarde", a apreciat medicul Nicolae Bogdan, şeful secţiei de neurologie, care a fost de faţă azi la prezentarea făcută de Tiberiu Marc şi conducerea Spitalului Judeţean. De altfel, potrivit directorului de îngrijiri, Ramona Marincaş, există deja un proiect de modernizare a bucătăriei spitalului, astfel că momentul în care acest sistem modern de distribuire va fi completat şi cu unul la fel de moder

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°