Soţia lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, a fost audiată ieri de procurori, iar fratele acestuia a venit şi el la Parchetul instanţei supreme pentru a declaraţii în legătură cu dispariţia lui Marta, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.Femeia nu a făcut declaraţii la ieşirea din sediul Parchetului Instanţei supreme. La rândul său, fratele lui Codruţ Marta a venit pentru a da declaraţii despre ultimele momente petrecute în prezenţa acestuia.Poliţia a fost sesizată în 25 mai cu privire la dispariţia în împrejurări suspecte a lui Codruţ Alexandru Marta de către soţia acestuia, care a precizat că ultima dată soţul ei a fost văzut în 21 mai.Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, şi omul de afaceri Elan Schwartzenberg au fost audiaţi luni după-amiază, de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu dispariţia lui Codruţ Marta.Se pare că obiceiul de a lipsi de acasă nu îi eră "străin” lui Marta, însă după patru zile de la plecarea sa, soţia lui a alertat autorităţile pentru a-l găsi.
Soţia lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, a fost audiată ieri de procurori, iar fratele acestuia a venit şi el la Parchetul instanţei supreme pentru a declaraţii în legătură cu dispariţia lui Marta, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.Femeia nu a făcut declaraţii la ieşirea din sediul Parchetului Instanţei supreme. La rândul său, fratele lui Codruţ Marta a venit pentru a da declaraţii despre ultimele momente petrecute în prezenţa acestuia.Poliţia a fost sesizată în 25 mai cu privire la dispariţia în împrejurări suspecte a lui Codruţ Alexandru Marta de către soţia acestuia, care a precizat că ultima dată soţul ei a fost văzut în 21 mai.Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, şi omul de afaceri Elan Schwartzenberg au fost audiaţi luni după-amiază, de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de C