De-a lungul vremii, costumele de baie au suferit modificări importante, de la rochiile masive în care se îmbăiau femeile acum o sută de ani, până la bikinii tanga purtaţi în zilele noastre de tinere topless.

Primele date despre existenţa costumelor de baie datează încă din antichitatea romană, din vremea Pompeiului, când femeile purtau la plajă costume din două piese, redescoperite apoi multe secole mai târziu. Apoi, obiceiul de a sta la soare pe nisip a fost uitat sau dispreţuit, îmbăierea în mare fiind considerată o activitate vulgară.

Şi aşa a fost până la mijlocul veacului al XIX-lea, când lumea a revenit pe litoral, la recomandarea medicilor. Numai că pudoarea atât de specifică femeilor vremii le împiedica pe acestea să înoate liber în apa mării. Aşa că, îmbrăcate din cap până-n picioare cu rochii lungi, intrau într-o cabină de lemn cu o gaură în duşumea, care era trasă de cai în mare. Când apa ajungea în cabina prevăcută cu patru pereţi opaci şi acoperiş, femeile coborau prin gaura din duşumea şi se udau, aşa înfofolite cum erau. Când se săturau de distracţie, calul trăgea cabina din nou pe ţărm, iar doamnele rămâneau înăuntru până se uscau şi puteau ieşi, în mod decent, din nou la lumină.

Femeia înfofolită face baie-n mare

Costumul de baie în adevăratul sens al cuvântului a apărut la începutul secolului XX, deşi nu era cu mult mai îndrăzneţ decât cabina de lemn. Femeile se îmbăiau îmbrăcate în rochii lungi şi voluminoase, realizate din material gros care se îmbiba cu apă şi atârna greu. Exista, astfel, garanţia că rochia nu se ridica la suprafaţă - la acea vreme, o culme a indecenţei.

O altă raţiune pentru costumaţia care acoperea tot corpul ţinea de partea estetică, pielea albă, neatinsă de soare, fiind pe atunci o condiţie a frumuseţii feminine. De altfel, nimeni nu stătea la soare, toată lumea era la umbră, chiar dacă vânt