Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stare de catastrofă naturală. Peste 400 de cutremure în doar 10 zile

Publicat in Antena 3, marți 29 mai 2012 ·

Italia a fost afectată de peste 400 de cutremure sau replici de la seismul cu magnitudinea 6 înregistrat la 20 mai. Trei dintre acestea au avut magnitudinea peste 5, scrie Mediafax.

De zece zile, Italia a înregistrat numeroase cutremure sau replici ale seismului din 20 mai, al cărui epicentru a fost localizat în apropiare de Ferrara. În total 417 cutremure au fost înregistrate până luni, dintre care trei cu o magnitudine de peste 5, potrivit presei. Numerose cutremure s-au produs şi după seismul de marţi din zona de centru-nord a Italiei, dintre care cel mai puternic a avut loc la ora 08.30 GMT (11.30 ora României) şi a avut magnitudinea de 4,7, a anunţat Institutul naţional de geofizică şi vulcanologie (INGV). Potrivit INGV, noul seism cu magnitudinea de 5,8 s-a produs marţi la ora 07.00 GMT (10.00 ora României), la o adâncime cuprinsă între cinci şi zece kilometri, şi a fost resimţit în toată zona central-nordică a Italiei, de la Bolzano, în apropiere de frontiera cu Austria, până la Milano şi Toscana.

Cutremurul a provocat moartea a cel puţin zece persoane şi rănirea multor altora, la nouă zile după seismul soldat cu şase victime produs în aceeaşi regiune.

Trei persoane au murit la San Felice del Panaro în urma prăbuşirii unei uzine, două în localitatea apropiată Mirandola, una la Concordia şi alta în Finale, a anunţat comandantul carabinierilor din Modena, Salvatore Iannizzotto. Potrivit lui, preotul din Rovereto di Novi a decedat, dar nu se ştie încă dacă în urma unor probleme medicale sau a prăbuşirii unei clădiri.

O femeie a decedat la Cavezzo, sub dărâmăturile unei fabrici de mobilă. Cutremurul a provocat şi o a zecea victimă, potrivit presei, un preot al unei biserici din Carpi, în apropiere de Modena, rănit mortal în urma prăbuşirii unei părţi a clădirii.

Numeroase şcoli şi clădiri publice au f

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°