Acţionar la o fabrică ce-şi va începe producţia de mâine la Rovinari, celebrul atacant Hernán Jorge Crespo (37 de ani) va juca şi un meci demonstrativ în echipamentul echipei locale Jiul.
"Chiar dacă vine la Rovinari pentru afaceri, Crespo rămâne un fotbalist cu un CV impresionant. Cred că va dori să se implice cât de puţin în dezvoltarea tinerilor fotbalişti din Rovinari", a declarat Constantin Podaru, administratorul public al oraşului, pentru "Sport în Gorj".
Iată programul complet al vizitei lui Crespo
Azi, la ora 17:00 va avea loc o sesiune de autografe la Stadionul „Tineretului" din Rovinari. Miercuri, de la ora 11:00, este programată tăierea panglicii la inaugurarea fabricii la care este acţionar Crespo, urmată de o conferinţă de presă la Primăria Rovinari, unde primarul Dorin Filip îi va oferi cheia de aur a oraşului. Tot mâine, de la ora 16:00, va avea loc un amical între cele două echipe ale Jiului Rovinari (Liga a III-a şi Liga a V-a). Crespo va evolua pentru echipa din Liga a V-a, care va mai fi întărită şi cu câteva foste glorii ale fotbalului din zonă. „Va fi un meci spectacol. Am vrut să organizăm un meci cu echipa Pandurii, dar jucătorii sunt în vacanţă", a spus Podaru. După meci, Crespo va fi invitatul televiziunii locale Tele 3, de la ora 18:00.