Singura zonă unde România s-a schimbat cu adevărat în ultimii 7 ani e justiția. Au apărut dosare importante, apar condamnări definitive. Merită luptat pentru a nu pierde ce s-a câștigat cu greutate.

Evenimentul săptămânii trecute a fost re­tragerea Inspectoratului de Stat în Cons­trucţii (ISC) din procesul Trofeul Calității. Firul evenimentelor a fost discutat de presă pe larg – în prima şe­dință de guvern, Ponta de­cide să ducă ISC în co­or­donarea directă a primului ministru, apoi demite con­ducerea instituției și pe 18 mai îl numește pe domnul Balaban-Grăjdan șef. Abia ajuns la noul său birou, dom­nul Grăjdan trimite ÎCCJ o adresă prin care anun­ță că instituția se retrage din proces. Calitățile incontestabile de lider și pro­fe­sionalismul domnului Grăjdan au putut fi admirate de o țară întreagă: de la in­vo­carea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care, acum 150 de ani, ar fi înființat ISC (și aceea în fals, deoarece abia în 4 august se împlinesc 150 de ani), până la explicația năucitoare pentru neinformarea pre­mi­e­rului – se grăbea pentru că procesul Năs­tase se afla la ultimul termen de judecată.

Premierul a încercat, la început calm, apoi din ce în ce mai nervos, să ne explice că nu are nicio legătură cu această afacere și că domnul Grăjdan (care, cu talent, joa­că rolul cetăţeanului turmentat) a acționat de capul său. Totuși, atât firul eve­ni­men­telor, cât mai ales alegerea grijulie a vor­belor premierului (nu a spus niciodată că nu este de acord pe fond cu decizia dom­nului Grăjdan, ci doar că a fost ne­mul­țu­mit că nu a fost informat) conduc la con­cluzia contrară. Mai mult, premierul nu dă semne că ar numi pe cineva în locul domnului Grăjdan și se enervează teribil atunci când e întrebat de presă ce măsuri concrete ia pentru a reintroduce ISC în proces. Singura speranță vine de la con­ducerea interimară a ISC, care ar putea săvârși un a