Liviu Antonesei revine în actualitatea editorială printr-un volum de povestiri (al treilea după Check Point Charlie… şi La Morrison Hotel…) cu un titlu provocator, trimiţând la efectele opoziţiei din 1968 a lui Ceauşescu împotriva intervenţiei sovietice în Cehoslovacia. Foarte diverse, intercomunicante, cele 11 short stories ale polivalentului autor ieşean, scrise între 2007 şi 2011, par să proclame – judecând după o însemnare de pe manşeta cărţii - un refuz al mistificării în favoarea experienţei directe: „De obicei îmi mint cititorii şi, pe cât posibil, încerc să-i mint frumos. Inventez personaje plecând de la un nas ciudat ori de la mişcarea unui fund de femeie, apoi brodez poveşti în jurul lor după cum îmi aleargă imaginaţia. Şi mereu caut să dau un aer de implacabil, lucrurile nu pot sta decât aşa, de autenticitate. De data asta însă vreau să fiu cât mai onest cu cititorii mei, mi-am propus să smulg personajele direct din realitate şi să încerc să reconstitui povestea din fapte reale, să-mi limitez cât mai mult imaginaţia“. În fapt, convenţia autenticistă nu-i decât un truc postmodern menit să facă manipularea cât mai eficientă: cea mai convingătoare mistificare e – ştim bine - un adevăr abil decupat…
Fragmentul de mai sus a fost extras din ultima povestire a cărţii, Raport despre două cupluri smulse realităţii, însoţit de un comentariu vag, imprecis, privind realitatea ca atare, unde naratorul-protagonist afirmă, dintru început, că vrea să scrie nu doar un roman realist, ci un roman inspirat direct din realitate. Drept urmare, pleacă pe teren să cunoască poveştile de viaţă a cât mai multor oameni din urbe şi începe – e o vară fierbinte! - de la ştrand, unde, cu ajutorul unor detectivi particulari patronaţi de un securist cultivat, cunoscut de pe vremea când scriitorul lucra în administraţia locală, spionea
