City’us Târgu-Mureş a câştigat cu 7-2 primul meci din finala Campionatului Naţional de futsal, disputat aseară, în Sala Sporturilor din Sfântu Gheorghe, în compania celor de la Spicom.
Golurile formaţiei mureșene au fost înscrise de Lupu (2), Fl. Matei, Mimi Stoica (2), R. Radu şi C. Matei.
Prima repriză a partidei a fost echilibrată, campionii de la City’us intrând la vestiare cu un avantaj minim, 2-1, după reuşitele lui Lupu şi Fl. Matei. La scorul de 1-0 pentru City’us, Florin Matei a ratat o lovitură de la 6 metri, după ce tot el fusese faultat în careu.
Repriza secundă a fost la discreţia tîrgumureşenilor, aceştia punctând de 4 ori consecutiv prin Mimi Stoica, R. Radu, Cristi Matei şi, din nou, Mimi Stoica. La scorul de 6-1 partida era jucată, City’us Tîrgu-Mureş reuşind prima victorie în finala Campionatului Naţional de futsal.
Meciul 2 al finalei va avea loc luni, 4 iunie, de la ora 20.00, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş. În caz de victorie, City’us va intra în posesia celui de-al 3-lea titlu de campioană a României.