Cristian Ghinea și Laura Ște­fan au publicat anul trecut, sub egida Centrului Român pen­tru Politici Europene (CRPE), un volum ce oferă o perspectivă comparată asu­pra reformei derulate în do­meniul justiției în statele si­tuate în Sudul și Estul Eu­ro­pei. Studiul conturează pro­vocările și dificultățile pe ca­re le-au întâmpinat reformele forțate preponderent din ex­terior, la presiunea Bruxe­lles­ului, și prea puțin dorite din interior. În cele din urmă, Uni­unea Europeană nu avea la îndemână o rețetă de re­for­mă pe care să o recomande statelor candidate. În justiție nu putea fi urmată o terapie de șoc precum în economie. Nu exista nici măcar un ca­pital de know-how ce ar fi pu­tut fi transferat în acest sens. De multe ori s-a mizat pe bună-credința statelor can­didate și nici nu erau pre­văzute mecanisme de pe­na­lizare. În mai toate studiile de caz, povestea este, însă, ace­eași: instituțiile recomandate de Comisie - precum ANI - s-au lovit de intransigența eli­telor locale hotărâte să con­serve pe cât posibil beneficiile statu-quo-ului (de exemplu, imunitatea oficialilor în fața ori­cărei investigații). În mod specific, în viziunea editorilor, experiența României arată fap­tul că, pe viitor, me­ca­nis­mele de monitorizare a pro­gre­selor în justiție, de tip MCV, vor trebui legate de îndeplinirea unor con­di­ți­o­na­lități stricte pe principiul: da­că nu performează, atunci noile state membre vor avea ceva substanțial de pierdut (accesul în spațiul Schengen sau alocarea de fonduri eu­ropene). Instituționalizarea aces­tui sistem de penalități este necesar pentru că sta­tele respective nu sunt nici pe departe actori unitari care se îndreaptă inevitabil spre reformă. Sunt mai degrabă so­­cietăți prinse într-un ve­ritabil „război civil“ între re­pre­zen­tanții statu-quo-ului de modă veche și forțele re­formiste ca­re îl contestă.

// CRISTIAN GHINEA, LAU