Procurorii DIICOT au destructurat astăzi o grupare de 14 hackeri, cunoscută sub numele Anonymous România. Presupusul lider al grupării, Gabriel Bălăneasa, din Piatra Neamţ, ar fi încă un "băiat al mamei”, la vârsta de 24 de ani, întreţinut de părinţi şi departe de a fi un as al informaticii, scrie Evenimentul Zilei.
Gabriel Bălăneasa, cunoscut în mediul virtual cu nickname-urile "lulzcart, anonsboat, anonsweb, cartman", a fost student la filiala din Piatra Neamț a Facultății de Știinte Economice, Universitatea „Al.I. Cuza”. Deşi este considerat un tânăr inteligent, acesta este, totuşi, văzut ca un teribilist și, ce este mai important, un individ fără nicio legătură cu informatica: "Îmi imaginez că a pus mâna pe un soft, două de pe internet și că s-a folosit de ele că să își facă ocupație. Din câte știu eu nu are nici o treabă cu informatica. Cred ca cei de la DIICOT au prins doar niște copii teribiliști, nicidecum niște hackeri puternici”, a spus Robert Iosub, redactor șef la Ziar Piatra Neamt, citat de Evenimentul Zilei.
Bălăneasa nu a muncit niciodată şi trăiește pe banii părinților. Acesta "se trezește ziua pe la 12, după care stă iar pe forumuri. Pe 4tuning.ro își petrecea cel mai mult timp, de acolo are majoritatea prietenilor. Cu ei se vedea ulterior în toată țara la întâlnirile NoSpeedLimit. Cam cu asta își ocupă timpul. Este foarte inteligent și are spirit organizatoric, însă nu este suficient de serios. De exemplu, revista NoSpeedLimit, pe care a lansat-o, a avut doar o apariție din cauza neseriozității lui”, a mai spus Robert Iosub.
Nota redacţiei ziarului Piatra Neamţ, mai apropiată subiectului este următoarea:
"Gabriel B., alias Cartman, este un tânăr din Piatra Neamţ, care şi-a făcut notorietate în oraş, fiind la un moment dat liderul clubului auto naţional NSL Filiala Neamţ (No Speed Limit). În ultima perio