Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Muresan a fost condamnat definitiv, luni, de instanta suprema, la sapte ani de inchisoare cu executare, in dosarul in care este acuzat de deturnare de fonduri.
Completul de cinci judecatori al instantei supreme a mentinut astfel condamnarea decisa, in aprilie 2011, in cazul lui Ioan Avram Muresan de catre instanta Inaltei Curti de Casatie si Justitie care a judecat la fond acest dosar, conform Mediafax.
Instanta urmeaza sa emita mandatul de executare a pedepsei, care va fi trimis in cazul lui Ioan Avram Muresan la Serviciul Urmariri din Politia Baia Mare, pentru punerea in executare.
De asemenea, Completul de cinci judecatori a pastrat si sentintele decise in cazul celorlalti inculpati din dosar.
Astfel, Ioan Enea Truta a ramas cu pedeapsa de sapte ani de inchisoare cu executare pentru deturnare de fonduri si a fost achitat pentru complicitate la luare de mita, iar Silvia Capitanu (fosta Buzatu) a primit o pedeapsa de cinci ani de inchisoare cu executare pentru deturnare de fonduri.
Si in cazul acestora, instanta va emite mandatele de executare a pedepselor primite.
Pe latura civila, instanta i-a obligat pe cei trei, in solidar, la plata a 2.950.768,89 lei despagubiri civile catre Ministerul Agriculturii.
Jiga Dan a fost achitat pe motiv ca fapta nu exista in cazul acuzatiei de luare de mita.
Avram Muresan, Ioan Truta Enea (fost secretar general adjunct si consilier in cadrul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei - MAA), Silvia Capitanu (fost director general al Directiei Integrare Europeana si Cooperare Internationala din MAA) si Dan Jiga (fost director general al Directiei Generale Economice si Relatii Bugetare din MAA) au fost trimisi in judecata in acest dosar in 18 decembrie 2003.
Procurorii l-au acuzat pe Ioan Avram Muresan ca, in calitate de ministru,