Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seisme în valuri cutremură Italia. Mărmureanu: „Fiți liniștiți, nu vine și la noi”

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 29 mai 2012 ·

Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului de Fizică a Pământului, a declarat că nord-estul Italiei este o zonă recunoscută pentru seismele de suprafață, care pot face ravagii. Profesorul mai spune că niciun cutremur mai mare de 7 grade nu va avea loc în România: „Nu vom avea victime omenești”. Sursa: CODRIN PRISECARU

"Cutremurul de azi-dimineață, din Italia, a fost unul de suprafață, la 5-20 de kilometri. Este o zonă recunoscută pentru astfel de cutremure. Într-adevăr, în urmă cu două săptămâni a mai fost unul de aceeași magnitudine, înseamnă că placa unde s-a format, blocul Adriatic, a fost puternic încărcată. Acum nu pot spune dacă peste alte două săptămâni va fi altul. Lucrurile de genul acesta sunt întâmplătoare", a declarat, pentru EVZ, Gheorghe Mărmureanu.

Directorul onorific al Institutului de Fizică a Pământului a mai precizat că românii ar trebui să fie liniștiți: „În zona Vrancea, cutremurele sunt de adâncime. Se produc la 90-200 de kilometri. Pot fi consecințe grave pe distanțe mari, de exemplu în nordul Bulgariei sau în Serbia”.

Specialistul a mai spus că, deocamdată, zona Vrancei nu este destul de încărcată pentru un seism mai mare de 7 grade pe Richter: „Până în 7 grade, seismele pot fi oricând. Dar un lucru să fie clar: la această magnitudine, nu pot fi pierderi omenești sau materiale. Să ne amintim de cutremurul de 7 din 1986. S-a întâmplat ceva? Sau în 1990, când au fost două seisme într-un interval de 12 ore: unul de 6,7 grade și unul de 6,2. Nu s-a întâmplat nimic”.

Citiți și: UN NOU CUTREMUR PUTERNIC în Italia! Cel puțin opt morți. Numeroși români au rămas pe drumuri | VIDEO

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii unui oraș turc au avut halucinaţii câteva zile după ce poliția a ars în centrul orașului 20 de tone de canabis

HotNews acum 2 ore
Poliţia din Lice, sud-estul Turciei, a ars 20 de tone de canabis confiscate de către autorităţi de-a lungul anului 2024, pentru a le transmite un „mesaj puternic” traficanţilor de droguri. Operaţiunea a devenit însă un fiasco, provocându-le locuitor

Macron, Merz, Starmer și Tusk cer Rusiei un „armistițiu complet și necondiționat de 30 de zile”

Ziua Constanta acum o ora
Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer și Donald Tusk vor merge sâmbătă la Kiev pentru a-și demonstra sprijinul 'de neclintit' pentru Ucraina și, urmând exemplul Statelor Unite, pentru a cere Rusiei un 'armistițiu complet și necondiționat de

Un gigant tehnologic concediază 10.000 de angajați: anunță costuri de restructurare de 900 de milioane de dolari

Adevarul acum 43 minute
O importantă companie de electronice a anunţat vineri, 9 mai, că va concedia 10.000 de angajaţi. Sunt estimate costuri de restructurare de aproape 900 de milioane de dolari în anul fiscal curent, ca parte a unei ample reforme interne.

Vreme deosebit de rece în cea mai parte a țării. Lapoviță și ninsoare la munte

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme deosebit de rece, brumă și precipitații mixte la munte, care este valabilă de sâmbătă dimineața până joi, 15 mai.

UPDATE - Liderii europeni au ajuns la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul după parada lui Putin - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au ajuns la Kiev, sâmbătă dimineaţă, pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o demonstraţie de unitate, la o zi după ce Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi-a găzdu

Ziua Românității Balcanice, 10 mai 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
La 10 mai 2025 este sărbătorită Ziua Românității Balcanice, în conformitate cu prevederile Legii 156 din 7 iunie 2021. Proiectul de lege pentru instituirea Zilei Românității Balcanice a fost adoptat, la 12 mai 2021, cu 293 de voturi favorabile, două

Preşedintele sârb Vucic îi cere lui Putin gaze naturale la preţ redus

G4Media acum 4 ore
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin şi i-a cerut să continue livrarea de gaze la un preţ redus către Belgrad, un aranjament despre care preşedintele rus a declarat că îl vor discuta „cu siguranţă”, transmite Ager

Peste 10.000 de alergători, așteptați sâmbătă și duminică la Semimaratonul București / Ce restricții de trafic sunt impuse în Capitală pentru evenimen

HotNews acum 4 ore
Peste 10.000 de alergători amatori şi profesionişti sunt aşteptaţi să concureze sâmbătă şi duminică la cea de-a 14 ediţie a Bucharest Half Marathon. Pentru desfășurarea evenimentului au fost impuse restricţii rutiere, anunţă organizatorii. Traseele,

Noua şefă a economiei Germaniei are un plan: risc, viteză şi investiţii masive

G4Media acum 3 ore
Germania trebuie să îşi asume mai multe riscuri şi să revigoreze economia stagnată printr-un deceniu de investiţii masive în infrastructură, a declarat vineri ministrul german al Economiei şi Energiei, Katherina Reiche, în cadrul summitului Tegernse

Ce salariu are Papa Leon al XIV-lea

Ziarul Financiar acum o ora
Papa Leon al XIV-lea, primul american la conducerea Bisericii Catolice, va avea un salariu de 33.000 de dolari lunar. Nu se ştie încă dacă Papa Leon al XIV-lea va accepta salariul sau va urma exemplul predecesorului său de a-l dona integral. Cardina

Vremea

București
acum

sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

12°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

4°/16°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
sâm.

5°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°