Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Otita, suferinţa copiilor şi spaima părinţilor

Publicat in Jurnalul, marți 29 mai 2012 ·

Foto: Thinkstock Otita medie este, după pneumonie, boala copilăriei care provoacă multă suferinţă micilor pacienţi şi care îi îngrijorează cel mai mult pe părinţii din România, rezultă dintr-un studiu al GSK România, realizat de ISRA Center, în noiembrie 2011. La studiu au participat 203 mame din Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca, mame ai căror copii au avut otită medie şi altele cu copii care nu au suferit de otită.

Majoritatea mamelor ai căror copii au avut otită au recunoscut că boala are un impact emoţional puternic pentru întreaga familie, din cauza suferinţei copilului. În plus, aproape 50% dintre mame au spus că, din cauza otitei, copilul a trebuit să lipsească de la grădiniţă. Pentru jumătate dintre aceşti părinţi, absenţa copilului de la grădiniţă a însemnat absenţa lor de la serviciu.

Durere, febră, iritabilitate

Mamele spun că durerea este cel mai grav aspect al otitei, aceasta fiind urmată de febră şi tulburări ale somnului. Otita medie înseamnă infecţia urechii medii şi este o boală foarte frecventă în copilărie. Se estimează că, până la vârsta de 3 ani, patru din cinci copii au cel puţin un episod de otită şi mai mult de o treime au avut cel putin şase episoade până la vârsta de 7 ani. Doctor Mioriţa Toader, şeful secţiei ORL din cadrul Spitalului de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu”, ne-a explicat că otita apare de obicei ca urmare a unei viroze. Infecţia apare când bacteriile şi/sau virusurile se răspândesc din partea superioară a gâtului la urechea medie prin trompa lui Eustachio (canalul care leagă gâtul de căile nazale şi de urechea medie). Otita se manifestă prin inflamarea urechii interne, ceea ce provoacă simptome precum durere acută de ureche, scurgeri ale urechii, febră şi iritabilitate.

Pe lângă durerea şi suferinţa provocată copiilor, otita poate duce la complicaţii grave precum afectarea auzului.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristina Deleanu a murit. Actrița de teatru și film avea 84 de ani

HotNews acum 2 ore
Actrița Cristina Deleanu, soţia actorului Eugen Cristea, a murit la vârsta de 84 de ani. Anunțul a fost făcut joi dimineață de realizatoarea de televiziune Marina Almăşan, pe pagina sa de Facebook. „Cel mai vechi şi fidel colaborator al meu de la TV

Comunitatea evreiască din Arad se simte ameninţată după ultimele incidente cu morminte vandalizate: Cineva a studiat ce înseamnă acestea și are înclinații în direcția legionarilor

G4Media acum o ora
Comunitatea evreiască din Arad se simte ameninţată după ultimele incidente cu morminte vandalizate şi atrage atenţia că, de această dată, autorii au acţionat cunoscând semnificaţia unor inscripţii pe care le-au făcut pe monumente funerare, care au c

George Simion: Din vina guvernelor neserioase, EcoFin ne va stopa în iunie fondurile europene

Mediafax acum 31 minute
Din vina guvernelor neserioase, EcoFin ne va stopa în iunie fondurile europene, afirmă George Simion, prezent joi la Bruxelles. „Din vina guvernelor neserioase, EcoFin ne va stopa în iunie fondurile europene”, scrie pe Facebook George Simion. Candid

Medic de la Ambulanța Bistrița Năsăud, reținut pentru agresiune sexuală

Ziua Constanta acum 3 ore
Un medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore fiind suspectat de agresiune sexuală. Potrivit unor surse neoficiale, suspectul ar fi directorul medical al SAJ Bistrița. Conform IPJ Bistrița Năsăud, la data de

Tribunalul București se pronunță azi asupra solicitării DNA de arestare preventivă a primarului din Sinaia, Vlad Oprea, acuzat pentru corupție

Gandul acum o ora
Tribunalul Bucureşti este aşteptat să se pronunţe, joi, 15 mai, cu privire la solicitarea DNA de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestării preventive în cazul lui Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia, acuzat pentru corupţie și încălcarea

Accident crâncen în Mexic: cel puţin 21 de morţi şi mai mulţi răniţi, după un impact pe autostradă

Adevarul acum o ora
Accident deosebit de grav pe o autostradă din Mexic, în urma căruia cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva au fost rănite.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Nouă imigranţi au murit în detenţie în Statele Unite după întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

G4Media acum o ora
Nouă imigranţi au murit în detenţie în Statele Unite după revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump pe 20 ianuarie, a anunţat miercuri Todd Lyons, directorul serviciilor federale de imigraţie (ICE), relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres

Sondaj IRSOP: Nicușor Dan – 52%, George Simion – 48% / Tandemul Nicușor Dan – președinte, Ilie Bolojan – premier, preferat de 51% dintre respondenți

G4Media acum 2 ore
Candidatul independent Nicușor Dan este peste candidatul AUR, George Simion, conform unui sondaj de opinie prezentat joi, 15 mai, de către institutul de sondare a opiniei publice IRSOP. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impo

Se strică vremea în toată țara! Județul Constanța, sub Cod Galben de vânt puternic

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo și o avertizare Cod Galben de vreme rea ce vizează mai multe județe, printre care și Constanța. Potrivit ANM, în intervalul 15 mai, ora 08 – 17 mai, ora 12 este în vigoare o informare

Vremea

București
acum

18°
joi

8°/24°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
Iasi
acum

17°
joi

10°/22°
vin.

5°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Constanta
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/19°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

7°/18°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

6°/22°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/19°