La sfârşitul săptămânii trecute am fost la un seminar cu Jasmuheen (voi comenta în perioada următoare unele dintre ideile deosebite, care au ridicat nivelul de conştiinţă al oamenilor la acest seminar). Într-o meditaţie, Jasmuheen ne-a cerut să căutăm în sertăraşele fiinţei noastre toate lucrurile pe care le iubim. Noi nu medităm prea mult asupra lucrurilor pe care le iubim, pare că ne lipseşte timpul, dar se întâmplă mai mult pentru că ne concentrăm atenţia asupra lucrurilor care nu ne plac, pe care nu le iubim, pe care le vedem greşite sau rele şi asta-i ...una dintre cele mai mari erori ale noastre.

Asta-i o atitutudine interioară negativă, care umbreşte frumuseţea vieţii şi ne ia puterea de a fi conştienţi de iubire. În ce mă priveşte, printre lucrurile pe care simţeam că le iubesc cu adevărat era ”înţelegerea”; simţeam că iubesc să înţeleg fiinţa umană, că iubesc fiecare clipă în care o înţelegere pătrunde în conştienţa mea şi simţeam că înţelegerea însăşi mă energizează, îmi dă viaţă şi bucurie. Asta observasem de mult, dar ceva din mine mă îmbia să observ că mai era ceva ce iubeam, era ceva dincolo de înţelegere, care – dacă n-ar fi existat – n-aş fi trăit niciodată bucuria înţelegerii. Ce era acel ceva misterios care venea în ajutorul bucuriei mele de a înţelege? O...! Fireşte, era însăşi neânţelegerea. Era necunoscutul, care cheamă la cunoaştere, era neînţelesul, ce invită la înţeles. Cum să te bucuri că înţelegi fără a fi ceva ce nu înţelegi? şi, e limpede că, iubind să înţelegi, iubeşti existenţa neânţelesului.

Asta mi s-a părut o revelaţie, o uluire, asta a fost o înţelegere, care m-a purtat mai departe; ea mi-a dezvăluit că iubeam toate lucrurile aparent opuse, enervante, dureroase sau dificile ale vieţii, căci fără ele nu avem cum să le cunoaştem pe cele frumoase. Cum să ştii că eşti atras dacă nu ai experienţa respingerii? Cum să ştii că