Majoritatea electoratului european consideră că procesul de integrare europeană a slăbit puterea economilor naţionale, se arată într-un sondaj publicat recent. Acest sondaj reprezintă un semnal de alarmă la adresa liderilor europeni care caută în continuare o soluţie la nivel federal pentru criza datoriilor suverane.
Respingând sugestia de a renunţa la şi mai multă suveranitate naţională, rezultatul sondajului arată că publicul este mult mai sceptic cu privire la beneficiile apartenenţei la UE şi la uniunea monetară şi se opune categoric creşterii puterilor instituţiilor europene în ceea ce priveşte deciziile cu privire la bugetele naţionale, anunţă publicaţia fianciară „Financial Times”.
Criză de încredere
Sondajul, efectuat pe un eşantion de 8.000 de respondenţi în opt ţări membre ale UE de către Pew Research Center, evidenţiază ceea ce cercetătorii descriu ca fiind „o criză totală de încredere” în fundaţiile instituţionale şi ideologice ale proiectului european.
Rezultatele reprezintă un nou semn de avertisment pentru liderii UE care încearcă să rezolve această criză, unii oficiali temându-se că aceasta s-ar putea transforma dintr-o criză financiară şi a datoriilor suverane într-o criză politică generală.
Acest sondaj a fost efectuat în Franţa, Germania, Spania, Italia, Grecia, Polonia, Marea Britanie şi Republica Cehă în perioada 15 martie – 15 aprilie.
Ostilitate faţă de procesul de integrare
O supraveghere mai puternică din partea UE asupra bugetelor naţionale este contestată de mai mult de 50% din cetăţenii din Franţa, Spania, Germania, şi Polonia şi de 75% dintre cei din Grecia.
Doar o treime dintre respondenţi consideră că eliminarea barierelor naţionale a avut un efect pozitiv: majoritatea cetăţenilor din Spania, Franţa, Marea Britanie, Grecia şi Republica Cehă consideră că procesul de integrare eu