Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gyorgy Frunda: Nyiro a fost în Parlamentul lui Szalasi – atunci în tot Parlamentul au fost numai fascişti

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 29 mai 2012 ·

Partidul Civic Maghiar i-a cerut, marţi, lui Gyorgy Frunda să renunţe la candidatura la Primăria Târgu Mureş, întrucât a declarat că Nyiro Jozsef a făcut parte dintr-un parlament în care erau doar fascişti, însă senatorul susţine că îşi menţine afirmaţiile în legătură cu acest scriitor.

‘În ceea ce priveşte reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef – este de netolerat ca un politician, un reprezentant al etniei maghiare în Senatul României, care vrea să ajungă şi primarul Târgu Mureşului, pur şi simplu să-l facă fascist pe scriitorul nostru. Este de netolerat şi ar trebui şi UDMR să se gândească şi mai ales domnul senator Frunda, să se retragă din cursa pentru Primăria Târgu Mureş, dat fiind faptul că nu mai vedem cum poate fi susţinut de comunitatea maghiară din oraşul nostru’, a declarat presei, marţi, liderul PCM Mureş, Laszlo Gyorgy.

De cealaltă parte, senatorul Gyorgy Frunda a subliniat că Partidul Civic Maghiar nu are căderea să îi ceară ceva, întrucât nu este membru al acestei formaţiuni, care ‘ar face bine să îl retragă pe domnul Benedek (Imre – n.r.) ca să nu îl întărească pe domnul Florea (Dorin Florea – n.r.).

În plus, senatorul a susţinut că îşi menţine declaraţiile referitoare la activitatea politică a lui Nyiro Jozsef şi că nu îi contestă acestuia opera literară.

‘Am spus şi repet, Nyiro Jozsef este o personalitate controversată. Din punct de vedere literar el are un loc bine determinat în literatura maghiară din Ardeal şi, în general, în literatura maghiară şi trebuie recunoscut. Ca om politic, el a făcut parte din parlamentul Ungariei în perioada lui Horthy, când nu a fost fascist, ulterior el a fost parlamentar în Parlamentul lui Szalasi (Szalasi Ferenc, liderul Partidului Crucea cu săgeţi – n.r.) ori atunci în tot Parlamentul au fost numai fascişti. Nu eu sunt cel care a descoperit treaba aceasta sau zic o noutate, istorici ai U

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a ratat Premiul Nobel pentru Pace. A fost premiată Maria Corina Machado, din Venezuela

Ziua Constanta acum 58 minute
Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat liderul Opoziției din Venezuela, María Corina Machado. Maria Corina Machado, din Venezuela, a câştigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2025, a anunţat Comitetul Nobel norvegian, potrivit agenţiilor d

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 46 minute
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

🚨 Din verde în galben. Cod de vânt puternic emis de meteorologi. ANM, precizări pentru Gândul: „Un front rece traversează rapid țara”

Gandul acum o ora
12:07 COD GALBEN - intensificări ale vântului Administrația Națională de Meteorologie a emis un COD GALBEN – intensificări ale vântului – pentru mai multe județe. Interval de valabilitate: 11 octombrie, ora 5 – 11 octombrie, ora 23 Fenomene vizate:

Armata israeliană anunţă că armistiţiul din Gaza a intrat în vigoare

News.ro acum 15 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, întrucât trupele s-au retras acum la liniile de desfăşurare convenite. Într-o declaraţie publicată pe Telegram, IDF afirmă că trupele „au început

Un bărbat a turnat benzină pe el și pe mașină într-o stație de carburanți din Timișoara

Mediafax acum 42 minute
Polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în incinta unei stații de alimentare situate pe bulevardul Republicii, o persoană ar fi turnat carburant, atât pe autoturism, cât și pe aceasta. Situația a fost o

Cum este alimentată economia de război a Rusiei chiar de către aliaţii europeni ai Ucrainei. România, printre ei. Cu cât au crescut importurile de energie din Rusia

HotNews acum 2 ore
Mai multe ţări din UE înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia în 2025, iar printre acestea se numără România, Franţa, Olanda şi Portugalia. În cazul României, este vorba de o creştere de 57%, arată o analiză Reuters, citată de N

Toto Dumitrescu, despre fuga de la locul accidentului: „A fost un gest lipsit de moralitate”

Mediafax acum 2 ore
Dumitrescu susține că gestul său, de a pleca de la locul accidentului, a fost „un gest lipsit de moralitate”. Vezi galeria foto 7 poze De asemenea, el afirmă că nu consumase droguri înainte de producerea accidentului, ci doar după impact. Duminică,

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 12 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°