Locul şase ocupat de Oţelul la finele campionatului recent încheiat ar fi trebuit să-i condamne pe gălăţeni la o vacanţă modest liniştită. Fără griji europene, scăpată de crampele licenţierii şi cu oarece aşternut în conturi, trupa de la Dunăre întrunea condiţiile unei relaxării necondiţionate. Numai că ochiul dracului stârneşte lăcomii, aşa cum numai el ştie s-o facă, şi diriginţii clubului, arşi la lingurică de interese divergente, hărnicesc la nişte conflicte interne pe cât de stupide, pe atât de periculoase.

Oţelul Galaţi n-a fost niciodată un club răsfăţat financiar. Dimpotrivă, dresajul sărăciei a reprezentat o adevărată artă şi atunci când echipa era susţinută de combinatul siderurgic, şi atunci când acţiunile societăţii au fost preluate de foşti reprezentanţi ai combinatului. Iar fotbalul, nefiind o activitate de forjă, nu se putea descurca în sărăcie decât dacă un meseriaş al său ar fi avut de unde să cheltuiască inteligenţă în loc de cash. În aceste condiţii a revenit Marius Stan la conducerea Oţelului. El a fost omul afacerilor profitabile în fotbal. A inventat jucători achiziţionaţi pe mai nimic şi vânduţi, apoi, pe bani buni, bani care au asigurat una din resursele esenţiale ale supravieţuirii.

Comerţul profitabil cu fotbalişti nu a fost însă singura reuşită a lui Marius Stan. Cu răbdare la Galaţi s-a format şi o echipă cu pretenţii în joc. Iar culmea performanţei, o performanţă unică şi surprinzătoare, a fost atinsă de Oţelul în campionatul precedent, atunci când gălăţenii au câştigat titlul şi dreptul de a participa în competiţiile europene ale bogaţilor. Dar plimbarea Oţelului prin Europa nu a fost doar una de fală. Ea a mai produs şi un beneficiu financiar care se cifrează la mai multe milioane de euro. Astfel a apărut la Oţelul Galaţi ochiul dracului despre care vorbeam mai sus. Şi milioanele de euroi i-a întărâtat la rele pe atârnăto