N-ajungea că de două săptămâni plouă într-una şi nu mai ştim cum arată soarele. Avem parte de vreme rea pe toate planurile.

Cei care au stat sâmbătă, târziu în noapte, cu ochii pe televizor, să-l vadă pe Bute cum îl bate pe Frochk, şi-au prelungit dezamăgirile de seară cu încă cinci reprize. Cele în care supercampionul nostru a încasat o bătaie cum nimeni n-ar fi crezut. Imaginea de invincibil a conaţionalului nostru din Montreal s-a făcut ţăndări sub rafala de pumni a huliganului din Nottingham. Şi abia acum au înţeles mulţi că ceea ce-i reproşa „moşul” Doroftei nu era o chestie de invidie: lui Bute i s-a pavat cariera de campion cu adversari mediocri şi cu multă gălăgie triumfalistă. Iar pentru asta poartă o răspundere şi organizatorul de evenimente omagiale Rudel Obreja. Dar să nu exagerăm – vorba lui Lucian: boxul se compune şi din înfrângeri.

Poate că pilula cea mai amară a serii n-a fost asta, ci concursul Eurovision. De săptămâni bune, TVR-ul ne bombardează cu informaţii din care reiese că pentru celebra trupă Mandinga, câştigarea concursului nu ar fi fost decât o formalitate. Primul duş rece a venit din partea comentatorilor străini: piesa lor e o varză disco! Genul de cântec care rezistă două luni în discotecile fără pretenţii. Iar votul – cu toate viciile sale – avea să confirme strălucit această ipoteză. În scenă, trupa n-a avut nici un haz. O biată fată, care nu se mai exhiba ca-n videoclip, şi băieţii ăia care cărau nişte instrumente la care nu cânta nimeni. Eşec garantat – noroc că fraţii de peste Prut ne-au dat o primă de 12 puncte în virtutea tradiţionalului vot colectiv. Stau şi mă întreb de ce toţi cei care acum au văzut cât de nepotrivită a fost piesa asta pentru un concurs, n-au scos o vorbă la selecţia cu cântec, în care câştigătoarea a fost în mod vizibil teleghidată?

Tocmai de la Lyon ne-a sosit şi o altă veste: selecţionata n