Un dascăl din Târgu Mureş a fost reţinut de polițiști, fiind suspectat că sechestra copiii în clasă, îi punea să se dezbrace şi filma scenele, pe care le uploada apoi pe internet. Se pare că profesorul învinuit este Sebastian Ioan Laslo, de 37 de ani, care presa istoria la Școala Generală nr. 2.
UPDATE 16.30
Procurorii DIICOT au dispus reținerea lui Laslo Ioan-Sebastian, pentru fapte de abuz sexual, hărţuire sexuală, asupra unor minori, profitând de poziţia de dominare (control) asupra acestora, datorită faptului că le era profesor.
Se pare că pe anumiţi minori, prin forme de manipulare sau abuz psihologic, i-a dezbrăcat în pielea goală, i-a fotografiat sau filmat. ”Au fost identificate iniţial, două minore de 8 ani, care în vara anului 2011, cu ocazia unei tabere şcolare au fost constrânse să se dezbrace în pielea goală, iar învinuitul le-a făcut poze", se arată într-un comunicat emis de DIICOT.
Şeful DIICOT Mureş, Alin Lazăr, a declarat că sesizările în cazul profesorului de la Şcoala Generală nr. 2 din Târgu Mureş vizează fapte comise din 2011 şi până în prezent. "Ţinea poze cu minori de 10-11 ani, îi obliga să se dezbrace în tabere, inclusiv în sala de clasă", a spus Lazăr.
CLICK PE POZE PENTRU O GALERIE FORO CU PROFESORUL SUSPECTAT DE PORNOGRAFIE INFANTILĂ
Potrivit unor surse judiciare, primele plângeri au fost făcute de părinţii a două eleve de opt ani, care au reclamat că profesorul le-a pus să se dezbrace în timp ce se aflau într-o tabără. Ulterior, la dosar au fost înregistrate multe alte plângeri de la părinţi ai elevilor de la Şcoala Generală nr. 2, toate vizând aceleaşi fapte. Sursele au spus că la locuinţa profesorului au fost făcute percheziţii, în urma cărora au fost găsite în calculatorul acestuia fotografii şi filme în care apăreau elevi de-ai săi.
Profesor foarte popular