Procurorii DNA au reţinut doi funcţionari de la Administraţia Fondului Imobiliar şi Poliţia Locală a Capitalei care ar fi pretins 170.000 de euro mită pentru a-i ajuta pe nişte investitori să închirieze şi să cumpere ulterior un spaţiu în Centrul Istoric.
UPDATE 15.17 Angajatul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti (PLMB) reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influență şi luare de mită a fost suspendat din funcţie, iar cazul său va fi judecat de Comisia de Disciplină a PLMB, informează instituţia.
"Activitatea infracțională pentru care Ciortan Nicolae Alexandru a fost reținut de către procurorii anticorupție nu are nicio legătură cu Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București, mai ales că inspectorul reținut avea atribuții doar pe segmentul securitate și sănătate în muncă", se mai precizează într-un comunicat de presă remis astăzi, de PLMB.
Paulina Chioveanu, angajată în cadrul Administraţiei Fondului Imobiliar (AFI), şi Nicolae Alexandru Ciortan, de la Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control al Municipiului Bucureşti, sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru trafic de influenţă, în formă continuată, şi, respectiv, complicitate la această infracţiune.
Potrivit procurorilor, în cursul lunii aprilie 2012, Paulina Chioveanu, cu ajutorul lui Nicolae Alexandru Ciortan, a pretins de la un denunţător suma de 125.000 de euro, "lăsându-l să creadă că poate interveni pe lângă persoane competente din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi Primăriei Sectorului 3 Bucureşti pentru a le determina să aprobe închirierea şi apoi vânzarea către denunţător a unui spaţiu comercial în suprafaţă de peste 1.000 mp situat în Centrul Istoric al Capitalei".
Din banii pretinşi, Paulina Chioveanu a primit de la denunţător, în două tranşe, su