Formarea conexiunilor neuronale reprezintă un proces foarte bine organizat, ce urmează reguli precise. De la naştere (şi, fără îndoială, şi înainte de naştere), stimulii senzoriali modifică funcţionarea şi organizarea creierului şi influenţează comportamentul. Dezvoltarea structurilor cerebrale asociate experienţei este strâns legată de învăţare. În această perspectivă, învăţarea şi memoria pot fi considerate drept adaptări permanente ale circuitelor cerebrale la mediu, dând posibilitatea unui răspuns corect la diferite situaţii, scrie dl acad. Constantin Popa la rubrica Creierul vascular.

Dezvoltarea actuală a neuroştiinţelor a condus la argumente promiţătoare în legătură cu recuperarea funcţiilor cognitive în afecţiunile nevraxiale şi, mai ales, în afecţiunile vasculare. Activarea neuronală şi cunoaşterea mai precisă a apoptozei sunt cele două modalităţi prin care, în prezent, se pot aplica modalităţi de intervenţie nu numai în suferinţa neuronului periferic, ci şi în neuronul central, unde sistemul glial conduce la un nou mod de interpretare a mecanismelor bolii, în sensul obţinerii unor rezultate favorabile de ameliorare metabolică şi, respectiv, funcţională în urma suferinţelor cerebrale vasculare sau non-vasculare. Cea mai mare parte din operaţiile realizate de creier depind de interconexiunile foarte precise dintre cele 100 de miliarde de neuroni. Organizarea sistemului vizual, de la retină, corpul geniculat lateral, până la cortex ilustrează importanţa acestui mecanism. Reţelele neuronale sunt elaborate având ca punct de plecare instrucţiunile genetice care permit axonilor detectarea corectă a traiectului lor, atingând ţintele exacte. Totuşi, realizarea definitivă a circuitelor nervoase depinde în mare măsură de informaţiile senzoriale care vin din mediul exterior, în special în perioada copilăriei. Originea neuronilor. Prima faz