Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neurobiologie şi neuroplasticitate

Publicat in Viata Medicala, miercuri 30 mai 2012 ·

Formarea conexiunilor neuronale reprezintă un proces foarte bine organizat, ce urmează reguli precise. De la naştere (şi, fără îndoială, şi înainte de naştere), stimulii senzoriali modifică funcţionarea şi organizarea creierului şi influenţează comportamentul. Dezvoltarea structurilor cerebrale asociate experienţei este strâns legată de învăţare. În această perspectivă, învăţarea şi memoria pot fi considerate drept adaptări permanente ale circuitelor cerebrale la mediu, dând posibilitatea unui răspuns corect la diferite situaţii, scrie dl acad. Constantin Popa la rubrica Creierul vascular.

Dezvoltarea actuală a neuroştiinţelor a condus la argumente promiţătoare în legătură cu recuperarea funcţiilor cognitive în afecţiunile nevraxiale şi, mai ales, în afecţiunile vasculare. Activarea neuronală şi cunoaşterea mai precisă a apoptozei sunt cele două modalităţi prin care, în prezent, se pot aplica modalităţi de intervenţie nu numai în suferinţa neuronului periferic, ci şi în neuronul central, unde sistemul glial conduce la un nou mod de interpretare a mecanismelor bolii, în sensul obţinerii unor rezultate favorabile de ameliorare metabolică şi, respectiv, funcţională în urma suferinţelor cerebrale vasculare sau non-vasculare. Cea mai mare parte din operaţiile realizate de creier depind de interconexiunile foarte precise dintre cele 100 de miliarde de neuroni. Organizarea sistemului vizual, de la retină, corpul geniculat lateral, până la cortex ilustrează importanţa acestui mecanism. Reţelele neuronale sunt elaborate având ca punct de plecare instrucţiunile genetice care permit axonilor detectarea corectă a traiectului lor, atingând ţintele exacte. Totuşi, realizarea definitivă a circuitelor nervoase depinde în mare măsură de informaţiile senzoriale care vin din mediul exterior, în special în perioada copilăriei. Originea neuronilor. Prima faz

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 2 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 8 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum o ora
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 3 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 5 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum 30 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 10 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 11 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

Vremea

București
acum

mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°
sâm.

5°/13°