ISDC lansează o provocare fotografilor clujeni: să ilustreze o zi din viaţa unui programator.
Filmele de comedie au transformat imaginea programatorului ori a dezvoltatorului software într-un clişeu, care se referă la persoană genială în domeniul ei îngust de activitate, puţin ciudată şi care nu se poate desprinde în nici un fel de calculator. Dependenţa de Internet este doar una dintre trăsăturile acestui clişeu, la fel ca şi umorul uneori ciudat.
Însă acest clişeu nu reflectă deloc realitatea. Tocmai de aceea, una dintre cele mai mari companii din domeniul software, ISDC, lansează o adevărată provocare persoanelor pasionate de fotografie. Până în 17 iunie, cei care se vor înscrie la concursul foto lansat de societatea cu capital olandez vor avea misiunea să ilustreze în instantanee o zi din viaţa unui dezvoltator software.
„Sunteţi invitaţi să participaţi la o experienţă unică, ce este în acelaşi timp provocatoare şi care poate aduce o recompensă importantă", spun reprezentanţii companiei olandeze ISDC. Ei spun că se aşteaptă ca fotografii care participă la acest concurs să surprindă într-un instantaneu esenţa modului în care îşi petrece ziua de muncă un programator pasionat.
Experienţă pozitivă
Deja, această idée a fost pusă în practică anul trecut, iar numeroşi fotografi şi-au dat concursul. "Pagina noastră de Facebook a fost populată rapid cu fotografii frumoase, care au creat dificultăţi juriului nostru care a trebuit să îi desemneze pe câştigători. În acest an, vrem să ducem această iniţiativă la un nivel superior", spun reprezentanţii ISDC. Ei mai adaugă faptul că această iniţiativă este bazată pe faptul că "ISDC este o companie cu ambiţii mari, cu oameni inspiraţi şi talentaţi, care sunt, evident, pasionaţi de tehnologie. Însă vrem ca voi să vă imaginaţi povestirea noastră de 24 de ore: cum ne vedeţi voi pe noi? Ce vă sare