Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turneul „Scutul Bucovinei” a ajuns la ediţia a patra

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 30 mai 2012 ·

Aproximativ 120 de copii până la vârsta de 14 ani au fost protagoniştii celei de-a patra ediţii a „Scutului Bucovinei”, o competiţie ce tinde să devină tradiţie pentru promovarea sportului cu balonul oval în rândul celor mai mici dintre pasionaţii rugbiului din zona de nord-est a Moldovei. Faza finală a ediţiei din acest an a avut loc la Adâncata, „Scutul Bucovinei” având drept scop promovarea jocului de rugby mai ales în mediul rural. Pe lângă echipa locală Viitorul, au mai participat cluburile CSŞ Gura Humorului, CS Paşcani, AS Cornu Luncii, CSM Suceava şi LPS Suceava. Deşi majoritatea copiilor erau începători, competiţia a fost una foarte animată, ce a avut parte de mulţi spectatori ce şi-au încurajat favoriţii de la Viitorul Adâncata. ,,Scutul Bucovinei a devenit un turneu tradiţional de rugby pentru copii, ediția din acest an fiind fost cea mai reuşită de până acum. Mulţumim foarte mult Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Suceava, Asociaţiei Judeţene de Rugby Suceava, sponsorilor locali, Cristian Amărculesei, autorităţilor locale din Adâncata, dar mai ales domului primar Dorel Filip care prin sprijinul acordat mişcării sportive a înţeles rolul acesteia. De asemenea am beneficiat de sprijinul profesorului Marius Munteanu şi a voluntarilor care au asigurat buna desfăşurare a competiţiei”, a declarat organizatorul acestei competiţii, antrenorul emerit Dumitru Livadaru. Profesorul sucevean a mai adăugat că speră ca şi în continuare să găsească sprijin pentru a duce jocul de rugby în cât mai multe localităţi din judeţul nostru, pentru descoperirea copiilor cu calităţi pentru practicarea acestui sport. La toate cele patru ediţii, organizatorii au reuşit să descopere copii talentaţi, care au fost sau vor fi îndrumaţi spre cluburile de performanţă din judeţ, tocmai pentru a ajuta la revigorarea rugbiului sucevean.

Aproximativ 120 de copii până la vârsta

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 5 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum o ora
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 4 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 5 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 8 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 2 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 3 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 7 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 5 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 11 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/12°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°