Când am aflat că deputatul Mihail Boldea a părăsit România cu maşina, prin Vama Giurgiu, pentru a ajunge în Turcia şi a lua avionul spre Kenya, primele întrebări au dat năvală: de ce cu maşina şi nu cu avionul?

De ce pe la Giurgiu şi nu prin Aeroportul Otopeni? De ce Africa, via Turcia, şi nu America de Sud, via Zürich, Amsterdam sau Frankfurt?

Acum, când aflăm că şi Codruţ Alexandru Marta „a şters-o" tot prin Vama Giurgiu (informaţie pe care trebuie s-o luăm totuşi cu rezerve, pentru că n-a fost confirmată oficial), se iţesc alte întrebări: măi, infractorilor, voi chiar nu aveţi pic de imaginaţie? Tot cu maşina, tot pe la Giurgiu? Să fii mare mafiot de Arad şi să treci Dunărea pe la Giurgiu? Dar prin Curtici nu se mai circulă? Prin Vama Nădlac bântuie ciuma? Ce să caute ardeleanul în Bulgaria?

Când vorbim despre Codruţ Marta, demnitarul cu fizionomie de interlop, nu-l putem uita pe cel care l-a extras din afacerile dubioase ale Aradului şi l-a adus în Capitală pentru a-l planta în sediul Fiscului românesc: Sorin Blejnar. Junele Marta a funcţionat ca şef de cabinet al lui jupân Blejnar, poziţie din care a făcut bani cu lopata.

Domnul Blejnar are obligaţia de a răspunde la două întrebări:

1. Graţie căror calităţi l-a introdus pe dubiosul Marta în structura unei instituţii precum ANAF?

2. Cum se face că „n-a văzut" combinaţiile bănoase ale lui Marta, chiar dacă acestea s-au derulat în anticamera domnului Blejnar?

Logica ne spune că, în sistemul de stat, niciun şef nu va accepta în vecii vecilor să vadă cum un subaltern al său se îmbogăţeşte prin mijloace oneroase, iar el, şeful, să privească totul liniştit, uitându-se lung după salariul său de bugetar. Dacă nu intervin alte sentimente, apar sigur invidia, frustrarea, revolta: eu te-am numit, eu te ţin în scaun şi tu faci bani doar pentru tine?! Este la fel ca în cazul dire