Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, spune într-un interviu acordat agenţiei Mediafax că va trebui aplicată legea în cazul indexării punctului de pensie, iar Legea pensiilor trebuie schimbată din temelii, pentru ca generaţia de astăzi să nu mai plătească pensii pentru generaţia de ieri.
În interviul acordat agenţiei Mediafax, ministrul Muncii a spus că deşi nu s-a făcut execuţia bugetară, crede că în cazul indexării punctului de pensie va trebui aplicată Legea pensiilor.
Potrivit Legii pensiilor, valoarea punctului de pensie se calculează în raport cu inflaţia (sută la sută) şi în raport cu 50 la sută din creşterea reală a salariului mediu brut. Valoarea punctului de pensie este 732,8 lei.
Mariana Câmpeanu a mai spus că salariul minim pe economie va fi majorat în mod categoric, considerând că este imposibil să rămână la nivelul de anul acesta.
Ministrul a precizat că va iniţia şi modificarea Codului Muncii, însă în cea de-a doua parte a anului, pentru că mai întâi trebuie asigurată funcţionarea Consiliului Economic şi Social şi modificată legislaţia privind dialogul social.
Demnitarul a mai spus că Inspecţia Muncii este ineficientă şi, din acest motiv, va trebui făcută o analiză a activităţii acestei instituţii, dar şi a personalului, fără a exclude posibilitatea schimbării conducerii.
Ministrul Muncii vorbeşte în interviul acordat agenţiei Mediafax şi despre situaţia AM POSDRU, precizând că managementul acestei instituţii a fost slab, iar unele măsuri care au fost recomandate din 2009 de către Comisia Europeană nu au fost aplicate nici acum. Câmpeanu a spus că nu poate preciza dacă managementul defectuos are la bază incompetenţa sau anumite interese şi nici dacă va plăti cineva pentru acest lucru.
Întrebată dacă va rămâne la conducerea Ministerului Muncii şi după alegerile parlamentare din toamnă, Mariana Câmpeanu a declarat că