Nu credeam să ajung să scriu despre ceva ce nu e “happy” deloc. Am ajuns… Am pierdut o persoană foarte dragă sufletului meu. Am pierdut fiinţa care m-a învţat ”Tatăl nostru”, care mi-a arătat ce înseamnă să sfinţeşti ouăle şi pasca în “Noaptea Învierii”, care îmi făcea semnul Crucii atunci când eu încă nu eram în stare să mi-l fac singură. Îmi pare rău că nu am întrebat-o mai des cum se simte, dar îmi pare bine că am întrebat-o, totuşi, uneori… Îmi pare rău că nu am vizitat-o la spital, dar îmi pare bine că i-am fost alături, la miez de noapte, când nu era în stare să cheme ambulanţa… Îmi pare rău că nu-i duceam nicio cană cu apă, acum la bătrâneţe, când nu era nimeni în preajma ei, dar mă bucur că am târâit căldări cu apă astă iarnă când îi îngheţaseră ţevile cu apă şi se spăla cu zăpadă. Îmi pare foarte rău că nu am căutat-o mai insistent de Paşti, ca să-i dau un cozonac şi nişte ouă vopsite de mine, dar mă bucur că am reuşit să-i ofer ultimul buchet de flori şi un mărţişor de 8 martie… Îmi pare rău de foarte multe lucruri, dar sper că această fiinţă va memoriza doar gesturile frumoase pe care le-am făcut aşa cum şi eu îmi voi aminti de ea - doar de bine.

Ce spui atunci când nu mai ai ce spune? Spui ADIO! Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter Nu credeam să ajung să scriu despre ceva ce nu e “happy” deloc. Am ajuns… Am pierdut o persoană foarte dragă sufletului meu. Am pierdut fiinţa care m-a învţat ”Tatăl nostru”, care mi-a arătat ce înseamnă să sfinţeşti ouăle şi pasca în “Noaptea Învierii”, care îmi făcea semnul Crucii atunci când eu încă nu eram în stare să mi-l fac singură. Îmi pare rău că nu am întrebat-o mai des cum se simte, dar îmi pare bine că am întrebat-o, totuşi, uneori… Îmi pare rău că nu am vizitat-o la spital, dar îmi pare bine că i-am fost alături, la miez de noapte, când nu era în stare să cheme ambulanţa… Îmi pare rău că nu-i duceam nicio c