Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum păstrăm şi consolidăm ceea ce avem astăzi?

Publicat in Dilema Veche, miercuri 30 mai 2012 ·

Dl Idu a vorbit despre o dezbatere informală, un schimb de opinii diferit faţă de ceea ce facem de obicei, şi tocmai de aceea voi încerca să fiu diferit faţă de practica obişnuită. Mai întîi de toate vreau să vă spun – dl Idu v-a explicat ce stă în spatele acestei dezbateri – că mă îngrijorează faptul că, plecînd de la anumite cifre din Eurobarometrul prezentat recent, se creează o serie de percepţii printre persoane care au un impact asupra vieţii politice, asupra zonei de societate civilă, persoane interesate de afaceri europene. La nivelul presei, de asemenea, începe să se contureze un curent mai puţin entuziast în ceea ce priveşte Uniunea Europeană, un curent puternic de reţinere faţă de ceea ce reprezintă UE în momentul de faţă. Am parcurs, în special după prezentarea acestui Eurobarometru, o serie întreagă de articole, dar am înregistrat şi o serie întreagă de poziţii luate de diferite persoane cu impact mediatic, cu privire la chestiunile legate de UE, şi am sesizat această tendinţă eurosceptică în creştere.

De la articole în care cîteva dintre persoanele prezente aici erau făcute responsabile, mai mult sau mai puţin, pentru entuziasmul foarte crescut al românilor şi, de fapt, pentru situaţia la momentul de faţă la nivelul percepţiei populaţiei. Dl Idu era vizat, eu, dl Vasile Puşcaş, care, din păcate, nu a putut să vină la această dezbatere, dar şi alte persoane care au fost criticate că, în timpul perioadei de negociere şi ulterior, au prezentat UE în culori foarte pozitive şi că ce se întîmplă în momentul de faţă este şi rezultatul acelei prezentări distorsionate. Încerc să-mi amintesc şi îmi e foarte greu să mă gîndesc la o situaţie în care am prezentat lucrurile mai roz decît sînt ele în realitate. Chiar am fost întrebat uneori, vorbind de perioada de negociere şi cea ulterioară, dacă nu cumva criza prin care trece România este rezultatul unei n

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 54 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 2 ore
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 4 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Ce spune Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Am emoţii, sper să am partidul cu mine. Partidul are nevoie de o conducere care să se adapteze vremurilor

Ziarul Financiar acum 29 minute
Întrebat dacă eventuala vicepreşedinţie a PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaşte că are emoţii şi că speră să aibă partidul alături. „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 7 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°