Preşedintele PSD şi premierul României, Victor Ponta, a anunţat că susţine candidatura lui Cătălin Coman pentru funcţia de primar al municipiului Fălticeni, din partea USL. Aflaţi într-un turneu electoral în zona Moldovei, prim-ministrul şi co-preşedintele USL, Victor Ponta, preşedintele PNL, Crin Antonescu, ministrul Agriculturii şi preşedinte al PC, Daniel Constantin, dar şi primarul sectorului 4 Bucureşti, Cristian Popescu Piedone, au participat la sfârşitul săptămânii trecute, alături de candidaţii USL la nivel judeţean şi local, Cătălin Nechifor şi Cătălin Coman, la o adunare populară în Piaţa Nada Florilor din Fălticeni. Mulţimea de oameni venită la acest eveniment i-a întâmpinat cu entuziasm pe liderii USL, precum şi pe candidaţii USL de la nivel judeţean şi local, premierul Victor Ponta şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, discutând cu fălticenii şi preluându-le acestora problemele pe care le-au sesizat. După discuţiile cu alegătorii, liderii USL s-au alăturat echipei USL judeţene şi locale aflate pe scena din centrul pieţei. Primul care a luat cuvântul a fost candidatul USL pentru Primăria Suceava, Alexandru Băişanu, acesta subliniind nevoia de unitate în cadrul USL la nivelul judeţului.
Cătălin Coman: Îmi doresc să muncesc pentru un oraş mai frumos şi o viaţă mai bună a fălticenenilor
În discursul său, candidatul la Primăria Fălticeni, Cătălin Coman, şi-a reafirmat dorinţa de a aduce schimbarea şi în acest municipiu, precum şi dorinţa de a munci pentru un oraşmai frumos şi o viaţă mai bună a fălticenenilor.
Coman a arătat că proiectele sale pentru dezvoltarea oraşului sunt viabile, iar pentru realizarea acestora va avea sprijin de la nivel naţional.
„Vreau să fiţi siguri că mă voi zbate pentru concetăţenii mei şi că vom realiza legătura necesară pentru a canaliza resursele spre municipiul Fălticeni. Vom face în aşa fel încât