Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţistul-manechin a fost achitat

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 30 mai 2012 ·

În luna mai 2011, Amăndălin Maria a fost prins de agenţii de pază dintr-un hypermarket cu mărfuri ascunse în sacou.

Amăndălin Maria, poliţistul fost manechin, acuzat că a furat dintr-un hypermarket, a fost achitat de Curtea de Apel Braşov. Inspectorul de poliţie Amăndălin Maria, cunoscut şi pentru prezenţa sa pe podiumul de prezentare a modei, pentru celebrul designer Cătălin Botezatu, a fost achitat pe motiv că „fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni”, se precizează pe portalul instanţei. Totuşi, el s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei pentru fapta lui şi este obligat să plătească suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Poliţistul manechin, Amăndălin Maria, care a fost adjunctul şefului secţiei Secţiei 5 Poliţie Braşov, a intrat în vizorul anchetatorilor, anul trecut, ar fi furat produse în valoare de 100 de lei dintr-un hypermarket, respectiv o bucată de muşchi file, baterii R6 şi un spray de dezaburire. În luna mai 2011, Amăndălin Maria a fost prins de agenţii de pază dintr-un hypermarket cu mărfuri ascunse în sacou.

Amăndălin Maria, poliţistul fost manechin, acuzat că a furat dintr-un hypermarket, a fost achitat de Curtea de Apel Braşov. Inspectorul de poliţie Amăndălin Maria, cunoscut şi pentru prezenţa sa pe podiumul de prezentare a modei, pentru celebrul designer Cătălin Botezatu, a fost achitat pe motiv că „fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni”, se precizează pe portalul instanţei. Totuşi, el s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei pentru fapta lui şi este obligat să plătească suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Poliţistul manechin, Amăndălin Maria, care a fost adjunctul şefului secţiei Secţiei 5 Poliţie Braşov, a intrat în vizorul anchetatorilor, anul trecut, ar fi furat produse în valoare de 100 de lei dintr-un hypermarket, respectiv o bucată de muşc

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine mică resimţit în judeţul Buzău. Evenimentul a avut loc noaptea

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 01.20 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la adâncimea de 113,1 kilometri. Cutremurul s-a

Cinci oameni au murit și alți 50 au fost răniți după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie electorală în Mexic

HotNews acum 29 minute
Cinci persoane au murit miercuri seara (22 mai) în statul mexican Nuevo Leon, din nordul Mexicului, după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie pentru partidul Mișcarea cetățenească, a declarat guvernatorul statului. Politia se afla in

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Amazon intenţionează să ofere o versiune modernizată cu AI a serviciului de asistenţă vocală Alexa şi un abonament lunar

News.ro acum o ora
Amazon îşi actualizează asistentul vocal Alexa vechi de un deceniu cu inteligenţă artificială generativă şi intenţionează să perceapă o taxă lunară de abonament pentru a compensa costul tehnologiei, potrivit persoanelor care cunosc planurile Amazon,

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Ziua celor 3 „M”

Adevarul acum 14 minute
Când s-au anunțat pe 11 aprilie filmele din competiție, recunosc că m-a tentat cel mai tare „Marcello mio” al lui Christophe Honore. Părea fascinant s-o vezi pe Chiara Mastroianni, intrând în pielea tatălui său atât de celebru, plecat înapoi la stel

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 9 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 8 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 23 mai 2024?

Ziua Constanta acum 30 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor. Acest sfânt ce poartă numele îngeresc Mihail, fiind dăruit lui Dumnezeu din braţele mamei sale, şi curăţindu-se pe s

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

17°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°