Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploaia trece, bălţile rămân

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 30 mai 2012 ·

Chiar dacă ploile au încetat, multe dintre străzile Craiovei, mai ales cele de la periferii, sunt pline de bălţi. Apa adunată în urma precipitaţiilor din ultima vreme este „evacuată“ de pe străzi cu ajutorul vidanjelor Companiei de Apă Oltenia. Pe străzile Homer, Petrila, Odessa, din cartierul Romaneşti, apa bălteşte de mai multe zile. Oamenii sunt revoltaţi pentru că nu pot să iasă din propriile curţi sau trec prin apă când pleacă de acasă. Autorităţile locale au luat pe ultima sută de metri măsuri de urgenţă şi au aruncat pe lângă garduri, pe locul unde ar fi trebuit să fie trotuarul, pietriş sau au aşezat câteva borduri la întâmplare ca să nu se reverse apa în curţile localnicilor. „Am ajuns să intre apa peste noi în curte. Noi nu beneficiem de apă şi canalizare, dar în perioada asta... Au venit acum şi au aruncat cu lopata pietriş amestecat cu asfalt. Aşa trăim noi aici de ani buni“, spune cu supărare Nicu, localnic de pe strada Odessa.

Să vină pompierii...

Oamenii spun că, dacă se plâng, sunt luaţi peste picior de angajaţii de la primărie. Ei spun că tocmai cei pe care i-au ales să le reprezinte interesele în administraţia locală au uitat de ei. „Suntem vai de noi. Când plouă, strada este plină de apă, când se topeşte zăpada la fel. De luni bune mie nu mi-au mai citit ceasul la apă întrucât canalul este plin cu apă. M-am plâns la primărie şi mi-au zis că sunt nebună. Au adus pietriş pe stradă şi l-au pus preferenţial şi noi tot în apă am rămas“, susţine Pătru Dochia, care locuiește pe strada Petrila.

O situaţie similară ne-a fost sesizată pe reporter@gds.ro de un cititor din Romaneşti: „Când am sunat la primărie pentru a le aduce la cunoştinţă situaţia existentă pe o stradă din municipiul Craiova ne-au recomandat să sunăm la pompieri, să vină să pompeze apa, ei neavând soluţii pentru această problemă“.

„Inundaţii“ anihilate cu vidanja @N

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum 34 minute
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum o ora
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 52 minute
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum 34 minute
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Rareş Bogdan: Nu ne opunem creşterii salariului minim, dar dorim măsuri de compensare pentru firme

Mediafax acum o ora
„Ca să anulăm orice fel de speculaţie care a apărut sau a fost împinsă în spaţiul public, Partidul Naţional Liberal nu se opune creşterii salariului minim”, spune la Antena 3 Rareş Bogdan. El afirmă că „este absolut firesc” ca liberalii să susţină c

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°