Ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri din România, domnul Lucian Isar, s-a aflat pentru câteva zile la Beijing în cadrul unei misiuni economice care a inclus China şi Coreea de Sud. În cadrul unui interviu acordat secţiei române a Radio China Internaţional, ministrul român a vorbit despre realităţile care domină relaţiile bilaterale chino-române şi despre perspectivele economice dintre cele două ţări.
● Domnule Ministru Lucian Isar, mă bucur să ne întâlnim la Beijing. Vă aflaţi la finalul unei misiuni economice cu o agendă încărcată în evenimente, vizite şi întâlniri cu oficialităţi chineze. Care sunt primele concluzii şi rezultate ale acestei vizite în China?
Aşa cum ne aşteptam, China reprezintă un partener promiţător din punct de vedere economic pentru România. China este în relaţii politice şi de prietenie cu România de un număr de ani, există un nou guvern la Bucureşti care încearcă să intensifice aceste relaţii la nivel politic cu guvernul chinez şi prin urmare trebuie să capitalizăm şi la nivel economic. După cum am văzut şi la nivel de autorităţi şi la nivel de companii, precum şi la nivel de instituţii financiare, China este pregătită să înceapă proiecte de anvergură în România. Există câteva probleme, sunt câteva aspecte legate de mediul competiţional care au fost ridicate, dar eu sunt convins că le putem repara în viitorul imediat.
● În mesajul prezentat, ieri, în faţa participanţilor la Masa rotundă de Cooperare Economică Româno-Chineză "Oportunităţi de investiţie în România" aţi făcut o declaraţie mai puţin întâlnită în ultimii ani în România şi anume aţi afirmat că reprezentaţi un "guvern pro-business". Cum ar trebui înţeles acest mesaj dar mai ales ce face Guvernul de la Bucureşti pentru a mişca lucrurile în relaţia cu China?
Într-adevăr, chiar acesta este statesman-tul cu care am venit şi când am deschis Bursa de la Londr