Trebuie, cred, să încep cu precizarea „faptului“ că nici ştiinţele, nici tehnica, nici artele, nici religiile şi nici filosofia nu sunt simple „produse mecanice“ ori „derivate“ eventuale ale unei fiinţe numite în mod generic „om“, ci tocmai ale modurilor sale specifice, unice şi privilegiat-decisive de a fi! De a fi, desigur, în istoria ei. Trecută şi/sau viitoare. În şi prin care noi, oamenii, nu doar ne manifestăm existenţa, ci o înţelegem şi o realizăm, o conturăm. Ştiinţa, tehnica, artele se întâlnesc, deci şi în fond, tocmai acolo unde ele îşi au izvoarele, originile. Adică în noi, în sfidările dintotdeauna ale existenţei noastre istorice. Doar noi, oamenii, avem – dintre toate vieţuitoarele acestei planete – medicină şi o avem pentru că noi oamenii… o facem. Bolnavi fiind sau putând a fi. Cum însă nu există medicină fără bolnav, fără boală, fără medic şi nici fără cercetătorul ori practicantul în domeniu, tot aşa, nu există nici arte, nici filosofii etc. fără creatorii dedicaţi acestor cauze „determinate“. Publicitate Conferinţa dnei prof. univ. Luminiţa Florea, de la Eastern Illinois University, Charleston (SUA), intitulată „Corpuri monstruoase în teoria muzicală a Evului Mediu: mitologii şi proceduri chirurgicale – Jacques de Liège şi Ugolino da Orvieto“, pe marginea căreia s-au desfăşurat discuţiile la întâlnirea din 16 mai 2012 a Atelierului de Filosofie şi Antropologie Medicală din Cluj-Napoca, a fost o nouă ilustrare şi o demonstraţie în plus pentru aceste idei şi gânduri. Discursul şi investigaţia s-a construit nu doar pe ideea unor „comparaţii“, „paralelisme“ între domeniile înşirate în titlul acestei relatări, ci pe încercarea de a strânge laolaltă „limbaje“, care – în esenţă – duc la aceleaşi origini. Nici Jacques de Liège şi nici Ugolino da Orvieto nu erau compozitori practicaţi, însă erau „preocupaţi“, teoretic şi oarecum c