Acţionarii SC Granat SA au fost convocaţi, în conformitate cu Legea nr. 297 din 2004 şi cu Regulamentele CNVM, la Adunarea Generală Ordinară şi Extraordinară a Acţionarilor. Întâlnirea a avut loc pe 23 mai, iar în cadrul ei au fost luate decizii importante.
Potrivit unor documente transmise către Bursa de Valori Bucureşti, acţionarii au aprobat închirierea prin negociere directă a Complexului California (fost Granat) către SC Delta Aurora SA, dar şi forma contractului de închiriere.
Acţionarii, SC Compania de Construcţii Bucureşti, Dan Stănescu, SIF Transilvania şi Ion Mârlăneanu, au aprobat şi situaţiile financiare aferente anului 2011, pe baza rapoartelor prezentate de Consiliul de Administraţie, Comisia de Cenzori şi Auditorul financiar extern, descărcarea de gestiune a administratorilor pentru anul 2011, Bugetul de Venituri şi Cheltuieli şi a Programului de activitate pentru anul 2012, dar şi repartizarea profitului net obţinut în exerciţiul financiar al anului 2007 pentru acoperirea pierderilor înregistrate în exerciţiile financiare 2002 şi 2003. Acţionarii SC Granat SA au fost convocaţi, în conformitate cu Legea nr. 297 din 2004 şi cu Regulamentele CNVM, la Adunarea Generală Ordinară şi Extraordinară a Acţionarilor. Întâlnirea a avut loc pe 23 mai, iar în cadrul ei au fost luate decizii importante.
Potrivit unor documente transmise către Bursa de Valori Bucureşti, acţionarii au aprobat închirierea prin negociere directă a Complexului California (fost Granat) către SC Delta Aurora SA, dar şi forma contractului de închiriere.
Acţionarii, SC Compania de Construcţii Bucureşti, Dan Stănescu, SIF Transilvania şi Ion Mârlăneanu, au aprobat şi situaţiile financiare aferente anului 2011, pe baza rapoartelor prezentate de Consiliul de Administraţie, Comisia de Cenzori şi Auditorul financiar extern, descărcarea de gestiune a administratorilor