Thomas Cook-Neckermann a revenit pe litoralul românesc după 6 ani de absenţă! Luni seara a adus primii turişti germani la malul mării, la bordul primei curse charter Frankfurt-Constanţa. Deşi aeronava era plină de turişti nemţi, doar 44 au fost cei care aveau pachete de o săptămână, respectiv 14 zile în staţiunile româneşti. Restul luau drumul croazierelor.
Începand cu 29 mai, în fiecare marţi, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa vor ateriza cursele care îi vor aduce pe turiştii nemţi care şi-au rezervat din timp vacanţa la Saturn sau Mamaia. Anul acesta, Nekerman a decis să-şi cazeze turiştii la 12 hoteluri de pe riviera românească. "Avem deja 3.500 de turişti înscrişi pentru vara aceasta, ne aşteptăm la un număr de 5.100 de turişti germani. Ne aşteptăm în termen de 5-6 ani să aducem pe sezon aproximativ 50.000-60.000 de turişti străini", spune Alexander Wrede, reprezentantul Thomas Cook-Neckermann. Potrivit acestuia, cei mai mulţi dintre turişti au ales sudul litoralului.
Ce-au ales nemţii
Valoarea medie a pachetului turistic plătit de nemţi este de 380 de euro pentru o săptămână, cu demi-pensiune. Potrivit Karpaten Turism, partenerul de incoming pentru România al Thomas Cook - Neckerman, cea mai ieftină vacanţă pe litoralul românesc a fost de 299 de euro pentru o săptămână, în regim demi-pensiune, iar cea mai scumpă a fost de 650 de euro pentru 14 zile, all inclusive. "Am reuşit să convingem 2 hotelieri de pe litoral să introducă all inclusive pentru turiştii nemţi, Amiral şi Europa Hotel pentru că germanii vor all inclusive, vor sejur de 14 zile", spune Alexandru Mărginean, directorul agentiei. Anul trecut, Karpaten a adus în Romania circa 121.000 de turişti străini.
De ce litoralul românesc
"România se poate vinde doar prin pret", spun reprezentanţii celor 2 agenţii. Asta este şi motivul p