Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultorii pot depune proiecte pentru prime de până la 25.000 de euro

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 30 mai 2012 ·

Cultivatorii de teren agricol şi crescătorii de animale pot depune proiecte pentru a accesa bani europeni, sub formă de prime anuale sau de primă de instalare, sumele ce pot ajunge la beneficiari fiind de până la 25.000 de euro.

Începând de pe 15 mai şi până pe 29 iunie, micii fermieri pot depune proiecte la măsura 141 „Sprijinirea fermelor de semisubzistenţă”, prin care pot primi câte 1.500 de euro anual, bani nerambursabili, timp de cinci ani de zile.

Pot depune proiecte toţi cultivatorii de teren sau crescătorii de animale care deţin o fermă care are între două şi opt unităţi de dimensiune economică (UDE). De exemplu, pentru o vacă de lapte se acordă 0,881 UDE, pentru porcine 0,190 UDE, în timp ce porumbul boabe cultivat pe un hectar de teren agricole aduce 0,241 UDE. Fermierii pot cumula creşterea animalelor cu sectorul vegetal, astfel că încadrarea la punctajul minim este accesibilă unui mic cultivator, care mai creşte şi câteva animale.

Valeria Simioniuc, coordonatorul Compartimentului Judeţean de Dezvoltare Rurală, a declarat că începând din acest an valoarea unităţilor de dimensiune economică a fost modificată în avantajul fermierilor, banii fiind mai uşor de accesat decât în anii anteriori.

Pentru toate detaliile suplimentare potenţialii beneficiari sunt aşteptaţi la Compartimentul Judeţean de Dezvoltare Rurală, aflat în clădirea în care se află şi Direcţia Agricolă Suceava.

De pe 1 iunie se pot depune proiecte şi la măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri”. În acest caz, pentru tinerii până în 40 de ani se acordă o primă cuprinsă de între 10.000 şi 25.000 de euro, tot pe bază de unităţi de dimensiune economică (UDE). Pentru aceşti bani trebuie însă o fermă mai mare, care să aibă între 6 şi 40 de UDE.

Proiectele pot fi depuse în perioada 1-29 iunie.

De asemenea, la o altă măsură importantă, 121 „Modernizarea exploat

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 4 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 55 minute
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 3 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 5 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 4 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°