Romania si celelalte sapte tari aspirante la aderarea la zona euro nu indeplinesc toate criteriile economice si juridice necesare, releva raportul de convergenta al Bancii Centrale Europene (BCE), dat publicitatii miercuri. Documentul analizeaza progresele inregistrate in Romania, Bulgaria, Republica Ceha, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia si Suedia in indeplinirea obligatiilor privind realizarea Uniunii Economice si Monetare (UEM, zona euro). Sursa imagine: wikipedia
Pe parcursul perioadei de referinta de 12 luni cuprinsa intre aprilie 2011 si martie 2012, valoarea de referinta utilizata pentru criteriul stabilitatii preturilor a fost de 3,1%. Aceasta valoare a fost calculata prin adaugarea a 1,5 puncte procentuale la media aritmetica neponderata a ratei inflatiei pe parcursul celor 12 luni in Suedia (1,3%), Irlanda (1,4%) si Slovenia (2,1%).
Romania si celelalte tari analizate, cu exceptia Suediei, constituie obiectul unei decizii a Consiliului UE privind existenta unui deficit excesiv. In anul 2011, Bulgaria, Suedia si - ca urmare a unor masuri temporare - Ungaria au inregistrat o pondere a deficitului bugetar in PIB in concordanta cu valoarea de referinta. In cazul celorlalte tari analizate, ponderea deficitului bugetar in PIB a depasit nivelul de 3%, desi aceasta s-a redus comparativ cu anii precedenti. Pentru anul 2012, pe baza politicilor cunoscute in prezent, Comisia Europeana preconizeaza mentinerea ponderii deficitului bugetar in PIB peste nivelul de referinta de 3% numai in Lituania (3,2%).
Raportul mai retine faptul ca Romania, Bulgaria, Republica Ceha, Letonia, Lituania, Polonia si Suedia au inregistrat, au inregistrat, in anul 2011, o pondere a datoriei publice inferioara valorii de referinta de 60% din PIB, evolutie care se estimeaza ca va continua si in acest an.
In perioada de referinta, sase dintre cele opt state analizate