Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Milionar în euro, mort în accident. Patronul unei firme de transport a intrat cu maşina într-un TIR

Publicat in Antena 3, miercuri 30 mai 2012 ·

Patronul firmei de transport Edy Spedition, Alin Popa, al cărui nume apare în TOP 300 Capital, a murit miercuri, într-un accident de circulaţie produs între localităţile timişene Şag şi Jebel, după ce a intrat cu maşina într-un TIR care venea din sens opus.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mădălina Mezdrea, a declarat că Popa, în vârstă de 41 de ani, a intrat într-o depăşire periculoasă, izbindu-se frontal de un autotren înmatriculat în Macedonia, care venea din sens opus.

"Cele două maşini au intrat în coliziune, iar şoferul autoturismului Mercedes a murit în urma impactului", a spus Mezdrea, potrivit Mediafax.

Şoferul autotrenului a fost transportat la spital cu contuzii la cap.

Conform TOP 300 Capital, patronul firmei de transport şi logistică Edy International Spedition, Alin Alexandru Popa, din Brad, este cel mai bogat hunedorean. Potrivit presei locale, averea lui Alin Popa este estimată la 125 de milioane de euro.

Patronul firmei de transport Edy Spedition, Alin Popa, al cărui nume apare în TOP 300 Capital, a murit miercuri, într-un accident de circulaţie produs între localităţile timişene Şag şi Jebel, după ce a intrat cu maşina într-un TIR care venea din sens opus.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mădălina Mezdrea, a declarat că Popa, în vârstă de 41 de ani, a intrat într-o depăşire periculoasă, izbindu-se frontal de un autotren înmatriculat în Macedonia, care venea din sens opus.

"Cele două maşini au intrat în coliziune, iar şoferul autoturismului Mercedes a murit în urma impactului", a spus Mezdrea, potrivit Mediafax.

Şoferul autotrenului a fost transportat la spital cu contuzii la cap.

Conform TOP 300 Capital, patronul firmei de transport şi logistică Edy International Spedition, Alin Alexandru Popa, din Brad, este cel

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum o ora
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o nouă dezbatere televizată. Unde și când să aibă loc

HotNews acum 5 minute
Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, relatează AFP

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon - Între bătaia din stradă, în Pantelimon, şi scandalul din spital au trecut 40 de minute/ Care sunt cauzele conflictului

News.ro acum 16 minute
Poliţia Ilfov a identificat, imediat după bătaia în stradă care a avut loc, sâmbătă, în localitatea Pantelimon, trei persoane implicate în scandal. După 40 de minute, o parte dintre cei implicaţi au luat cu asalt Unitatea de Primiri Urgenţe a Spital

Buzău Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un canal de irigații

Ziua Constanta acum o ora
Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău. Femeia în vârstă de 50 de ani dată

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 6 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 7 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Israelul afirmă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

G4Media acum o ora
Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza, relatează A

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum o ora
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 5 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Vremea

București
acum

21°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°