Israelul este principalul suspect din spatele celui mai periculos virus din lume.
Ruşii de la Kaspersky au identificat unul dintre cei mai periculoşi viruşi descoperiţi vreodată, care poate intra într-un sistem şi monitoriza orice activitate a utilizatorilor. Totuşi, Kaspersky a intervenit târziu, abia după ce Organizaţia Naţiunilor Unite a raportat existenţa virusului, denumit ulterior „Flame" (flamă, flacără).
Până acum, programul maliţios a afectat mai multe computere din Orientul Mijlociu, iar specialiştii de la Kaspersky sunt siguri că nu este „opera" unui hacker simplu. „Complexitatea lui Flame, geografia şi ţintele sale arată că a fost sponsorizat de către un stat", a scris Eugene Kaspersky pe contul său de Twitter.
Potrivit specialiştilor din domeniu, virusul este de 100 de ori mai puternic decât un troian obişnuit şi de 20 de ori decât cel mai periculos virus de până acum. Cei de la Kaspersky au observat asemănări cu Stuxnet, un virus care a circulat în 2010 şi a afectat centralele nucleare din Iran.
Astfel, ei au ajuns la concluzia că provin din aceeaşi sursă. Potrivit specialiştilor din domeniu, dacă Stuxnet a fost „rezolvat" în şase luni, munca pentru eliminarea totală a lui Flame va dura considerabil mai mult.
Profesorul Alan Woodward de la Universitatea din Surrey a zis că Flame funcţionează ca „un aspirator industrial" şi copiază datele din interiorul telefoanelor vulnerabile. De asemenea, Udi Modaky, şeful de la „Cyber-Ark", o firmă de securitate din Israel, susţine că doar patru ţări ar avea posibilităţile de a dezvolta asemenea program: Statele Unite ale Americii, Israelul, Rusia şi China.
De altfel, toată lumea îi bănuieşte pe cei din Israel de apariţia virusului, iar vicepremierul ţării, Moshe Yaalon, nu a negat această acuzaţie, afirmând că „Israelul este binecuvântat cu tehno