Gheorghe Duţu(FOTO), 57 de ani, deputat PSD şi consilier judeţean în Braşov, a fost numit ieri de premierul Victor Ponta în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), o instituţie cu rol-cheie în sectorul petrolului, gazelor naturale şi al resurselor minerale.
Printre atribuţiile ANRM se numără gestionarea resurselor de hidrocarburi şi a resurselor minerale, negocierea clauzelor şi condiţiilor din acordurile petroliere sau stabilirea preţului de referinţă pentru petrolul extras din România în vederea stabilirii redevenţei corespunzătoare. Mai mult, schimbarea de la vârful ANRM vine în contextul în care instituţia este implicată alături de Ministerul Economiei, ANRE şi Ministerul Finanţelor în negocieri cu marile companii petroliere privind introducerea unei suprataxe pe profit chiar de anul viitor, precum şi stabilirea unui nou regim de redevenţe pentru perioada 2015-2024.
Duţu este absolvent al Universităţii din Braşov, Facultatea TCM iar în perioada 1983-1996 a fost inginer - director tehnic în cadrul companiei Temelia, specializată în realizarea de structuri metalice pentru construcţii industriale. Ulterior, a preluat funcţia de director general al companiei Temvar, formată din fosta Temelia după separarea secţiei de confecţii metalice, utilaje şi piese de schimb.
Până la numirea lui Duţu în funcţie, şeful ANRM a fost Alexandru Pătruţi, 53 de ani, absolvent al Facultăţii de Geologie şi Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti, care a preluat această funcţie în ianuarie 2009. Înainte de a veni la ANRM, Pătruţi a lucrat în perioada 2005-2009 în cadrul Romaqua Group în funcţia de director al Direcţiei de mediu şi resurse minerale.
În toamna anului trecut, agenţia Mediafax a relatat că, dintre cei 33 de consilieri judeţeni din Braşov, 75% au firm