Comerţul cu credite de carbon a atins nivelul record de 176 miliarde de dolari în 2011, în creştere cu 11% comparativ cu 2010, stimulată de creşterea volumului tranzacţiilor care a compensat scăderea preţurilor şi încetinirea economiilor, a anunţat miercuri Banca Mondială.
În raportul său anual privind piaţa creditelor de carbon, Banca Mondială susţine că un număr record de certificate de emisii au fost tranzacţionate în 2011, chiar dacă preţul certificatelor a scăzut sub 10 dolari pentru o tonă de emisii la finele anului trecut.
La nivel global, volumul certificatelor de emisii tranzacţionate a crescut cu 17% în ritm anual până la echivalentul a 10,3 miliarde tone de dioxid de carbon, iar autorizaţiile eliberate în cadrul schemei EU Emissions Trading Scheme fiind responsabile pentru peste trei sferturi din total.
Creşterea volumelor a ridicat valoarea pieţei europene la 148 miliarde de dolari de la 134 miliarde de dolari în 2010, deşi preţul mediul al certificatelor europene a scăzut cu 4% în ritm anual până la 18,8 dolari pe tonă.
"Pieţele de carbon nu au fost imune la volatilitatea economică", se arată în raportul Băncii Mondiale, care citează evenimente precum primăvara arabă, dezastrul de la Fukushima sau criza datoriilor din zona euro.
Însă un oficial de la Banca Mondială a avertizat că dacă preţul certificatelor va continuă să rămână sub 10 dolari pe tonă, companiile şi guvernele nu vor fi stimulate să investească în proiecte de reducere a emisiilor de carbon.
"Se pune întrebarea dacă preţurile sunt suficient de mari pentru a sprijini noi proiecte", a declarat Alexandre Kossoy, specialist în cadrul diviziei Carbon Finance Unit de la Banca Mondială. Kossoy a apreciat că preţurile ar putea să crească dacă UE ar cădea de acord să-şi înăsprească obiectivele privind reducerea emisiilor până în