Conceptul de boală genomică a fost introdus în 1998 de James Lupski, pentru descrierea afecţiunilor genetice produse prin rearanjarea structurii genomului uman. La rubrica Medicina genomică, dl prof. dr. Mircea Covic explică mecanismul general de producere şi trece în revistă câteva din aceste afecţiuni.

Conceptul de boli genomice a fost introdus în 1998, de către James Lupski, pentru a descrie afecţiuni genetice care se produc prin rearanjarea structurii genomului uman, determinată de anumite caracteristici ale arhitecturii sale, ce-l predispun la instabilitate. Prin aceasta, bolile genomice se deosebesc de bolile monogenice clasice cauzate de mutaţii specifice, „punctiforme“, în secvenţa nucleotidică ADN a unei gene: în bolile genomice, este modificată structura genomului şi nu structura unei anumite gene. Lupski a studiat mecanismul molecular de producere a două afecţiuni neurologice ereditare frecvente: boala Charcot-Marie-Tooth tipul 1A (CMT1A) – o neuropatie periferică, demielinizantă, motorie şi senzorială – şi neuropatia ereditară cu pareze induse de presiune (HNPP); el a demonstrat că CMT1A este produsă de o duplicaţie a genei PMP22 (care codifică proteina mielinei periferice 22), iar HNPP rezultă prin deleţia aceleiaşi gene. Analiza moleculară a regiunii în care este situată gena PMP22, pe braţul scurt al cromozomului 17 (17p12), a evidenţiat că această genă este flancată de două secvenţe repetitive mici, cvasiidentice (numite LCR – de la „low copy repeats“ – repetiţii cu număr mic de copii). Ele sunt implicate într-un mecanism de „rearanjare genomică“, care are loc în cursul meiozei (formării gameţilor), denumit recombinare omologă nealelică (prezentat în detaliu în caseta alăturată). Prin acest mecanism, între cromozomii din „perechea de omologi1” se produce un schimb („recombinare“) inegal de segmente, care va genera duplicaţia şi,