Care va fi motorul redresării sistemului nostru medical: aparatura de ultimă generaţie sau pasiunea şi profesionalismul medicilor? Un posibil răspuns, în istoria recentă a Clinicii de Neurochirurgie din Cluj, povestită de dl dr. Mihail Călin.
Navetele spaţiale şi operaţiile pe creier. În vorbirea curentă, cu ele comparăm activităţile umane mai mult sau mai puţin complexe, când vrem să ne convingem interlocutorii – sau pe noi înşine – că aproape nimic nu este imposibil. Fie că-i vorba de legatul la şireturi şi mersul pe bicicletă din copilărie, de admiterea la facultate şi parcarea laterală din tinereţe sau de jobul într-o multinaţională şi creşterea unui copil de la maturitate, toate pălesc, suntem asiguraţi, în faţa sarcinii pe care o au inginerii aerospaţiali sau neurochirurgii. Este un lucru logic, de la sine înţeles, chiar dacă puţini dintre noi i-am urmărit vreodată la lucru.
Primele contacte
Într-una din sălile de operaţie ale Clinicii de neurochirurgie din Cluj, primirea unui observator nu diferă prea mult de cea rezervată musafirului din biroul comun al unei companii oarecare – se schimbă saluturi, se fac prezentări… Doar că aici te străduieşti să-i asociezi fiecăruia numele cu privirea, unul din puţinele lucruri care diferenţiază între ei oamenii acoperiţi din cap până-n picioare de bonete, măşti, halate şi mănuşi. Iar în mijlocul încăperii, întins pe o masă şi ascuns sub câmpuri sterile, un pacient aşteaptă să fie operat: mai precis, să i se extirpe o tumoră cerebrală. Nu-i, aşadar, nevoie de tăieturi regizorale sau coloane sonore pentru dramatizare: realitatea este mai impresionantă decât orice film. Când reapare în sală, profesorul Ştefan Florian, şeful clinicii, se interesează când m-am născut; la răspunsul meu, pe care probabil că-l anticipase – „În 1982“ –, fixează cu privirea un punct situat deasupra mes
