Pepe a trecut peste perioada scandalurilor şi acum se preocupă de soţia sa, Raluca Pastramă, care îi va oferi peste două luni primul său copil.
"Dacă s-a întâmplat să am un divorţ care nu a fost extrem de amiabil, asta nu înseamnă că nu pot fi despărţiri, în viaţa mea, şi persoane după care am regretat. Dragostea nu e veşnică sau poate o fi. Eu sunt personajul pozitiv, atât timp cât ea este personajul negativ. Nu mă mai interesează ce se întâmplă în viaţa şi sufletul ei. Am avut o relaţie, am încheiat-o şi gata. Nu ştiu dacă face toate acele acuzaţii că regretă despărţirea de mine, însă pe mine mă interesează acum Raluca. Soţia mea nici nu mai este afectată de acest scandal, iar pe Loredana nu o vede ca pe o soră", a declarat Pepe.
Despre textul piesei "O femeie cât o sută", cântăreţul a ţinut să menţioneze că nu este compusă pentru Oana Zăvoranu şi a lăsat să se înţeleagă că au fost alte despărţiri pe care le regretă.
"Piesa este un cover. Textul a fost scris acum doi ani de zile, când îmi era bine cu Oana Zăvoranu, deci nu ea a fost muza acestei piese. Scenariu videoclipului te poate duce cu gândul la asta pentru că intru în casă şi nu m ai găsesc mobila, dar aici nu depun pângere", a spus cântăreţul.
Pepe s-a trezit IAR cu casa pustie: "Nu mai am mobilă, nu mai am nimic. Acum nu mai fac plângere la poliţie, de data asta îmi pare rău"
Pepe susţine în continuare că Oana Zăvoranu a fost gravidă cu Tudy! "În mail-urile ei se spune ce curge şi în cine intră, ca să demontăm faza cu sarcina"
Pepe a trecut peste perioada scandalurilor şi acum se preocupă de soţia sa, Raluca Pastramă, care îi va oferi peste două luni primul său copil.
"Dacă s-a întâmplat să am un divorţ care nu a fost extrem de amiabil, asta nu înseamnă că nu pot fi despărţiri, în viaţa mea, şi persoane după care am regretat. Dragostea nu e veşnică