La sfârşitul lui Florar, când se îmbrăţişează două anotimpuri, s-a constituit într-o tradiţie desfăşurarea Galei săptămânalului „Viaţa medicală“. Evenimentul, aflat anul acesta la a patra ediţie, cuprinde o suită de momente culturale, artistice şi omagiale, o modalitate menită să pună în valoare meritele excepţionale în activitatea de îngrijire a bolnavilor, contribuţia – prin scrisul ştiinţific – la continua perfecţionare în profesie a medicilor, anunţându-se totodată numele personalităţilor cărora li se datorează atingerea ţintelor enumerate. Debutul galelor a avut loc la 27 mai 2009, sub cupola Ateneului, când a fost înmânat pentru prima oară „Trofeul de cristal“, pe care l-au acceptat douăsprezece personalităţi medicale. Festivitatea a coincis cu aniversarea a douăzeci de ani de apariţie neîntreruptă a revistei „Viaţa medicală“ şi depăşirea numărului 1.000, înscris lângă titlul acesteia. Gala 2012, patronată de Academia Română şi de Academia de Ştiinţe Medicale, are loc astăzi, la Complexul Romexpo, în sălile de conferinţe Brâncuşi, Madgearu şi Titulescu. În program: lansări de carte, simpozioane, vernisajele unor expoziţii de pictură, grafică şi desen, artă fotografică, medalistică şi numismatică, spectacolele oferite de Teatrul „Metropolis“ şi de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“, precum şi momentul omagial. Evidenţiind Excelenţa în profesie, în minutele rezervate acestei aşteptate părţi a Galei, vor primi „Trofeul de cristal“, având gravat pe soclu numele laureatului şi specificarea motivului atribuirii, zece ilustre personalităţi ale medicinii; premiul „Pana de aur“ se va înmâna unor redactori şi colaboratori „de cursă lungă“ ai ziarului, iar premiul „Dr. Georges Dumitresco“ va fi atribuit unei familii de medici-pictori, cu rezultate artistice meritorii, membri ai Cenaclului „Ion Ţuculescu“. Distincţiile sunt însoţite de atestate şi dip