Ioan Avram Mureşan este primul caz de ministru deferit justiţiei pentru infracţiuni de drept comun, primul caz în care un demnitar e trimis în faţa instanţei de Parchetul Naţional Anticorupţie (actuala DNA), care după mai bine de 9 ani a fost condamnat la 7 ani de închisoare. În rest, găinării cât cuprinde, nici un mare demnitar neajungând după gratii. E ca în basmele cu Făt Frumos, dar în sens invers.

Toate anchetele se fac prin interceptări, un flagrant onorabil nu au reuşit procurorii, iar procesele de prelungesc, anchetele se refac, faptele se prescriu şi leafa merge.

UE ne bate din când în când obrazul, ONG-urile ne mai trântesc câte un raport negativ, dar nimic nu se schimbă. Dovada este şi dosarul “Trofeul Calităţii” sau, vorba colegilor de la Caţavencii, “Trofeul Cantităţii”. Procurorul prezent la instanţa care judecă recursul în această speţă l-a întrebat pe Adrian Năstase, în timpul audierii sale, dacă în 22 mai, la ora 5.00, l-a sunat pe fostul şef al ISC Adrian Balaban-Grăjdan. Ar fi fost interesant de aflat un răspuns, dar instanţa s-a opus întrebării.

Am putea lua exemplu de la greci, care, în plină criză, nu lasă treburile justiţiei nerezolvate în agora. Filosoful antic grec Socrate (469-399 î.Hr.), care a plătit cu viaţa pentru învăţătura şi activitatea sa neconformistă, a fost achitat după 2500 de ani de la moarte, într-un proces rejudecat, simbolic, în Grecia. De data aceasta, inculpatul, care din motive evidente nu a putut să fie prezent la proces, a fost reprezentat de zece avocaţi şi apărători ai drepturilor omului. Filosoful a fost acuzat de nerecunoaşterea zeilor şi că, prin învăţătura sa, corupea minţile tinerilor. Socrate, care s-a apărat de unul singur, a sfidat curtea, dând dovadă de o ironie caustică pe durata întregului proces, spunând atenienilor că ar trebui răsplătit pentru ceea ce a făcut în planul trezirii conşt