Curtea de Apel Constanţa a admis, ieri, recursul formulat de Radu Popescu, tânărul care a provocat un accident rutier soldat cu decesul unui bărbat. Pe lângă reducerea pedepsei, instanţa de judecată a micşorat şi dunele morale. La scurt timp după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare de Judecătoria Constanţa, magistraţii au emis un nou mandat pe numele băiatului pentru acuzaţii de infracţiuni privind comerţul electronic.
Radu Popescu a condus un automobil de lux, marca BMW, model Seria 5, în dimineaţa zilei de 27 noiembrie 2011, pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanţa.
În momentul în care a ajuns în dreptul Centrului Militar Judeţean, din cauza consumului de băuturi alcoolice şi produse stupefiante, şoferul a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a pătruns pe trotuar, unde l-a accidentat mortal pe Vasile Luban, care se afla în staţia de transport în comun. Radu Popescu avea o îmbibaţie alcoolică de 0,85 grame/mie prima probă şi respectiv 1.00 grame/mie a doua probă. Oamenii legii au mai spus că şoferul BMW-ului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, care efectuau cercetarea locului faptei. Ieri, Curtea de Apel a redus pedeapsa şoferului de la cinci ani la trei ani de închisoare, cu executare, pentru ucidere din culpă, şi l-a achitat pentru conducere sub influenţa stupefiantelor. De asemenea, daunele morale au fost reduse pentru soţie de la 50.000 de euro la 20.000 de euro, iar pentru fete de la 25.000 de euro la câte 10.000 de euro. De menţionat că la Judecătoria Constanţa se va rejudeca recursul unei alte părţi civile din cauză, respectiv societatea care are toneta de bilete distrusă în accident. Curtea de Apel Constanţa a admis, ieri, recursul formulat de Radu Popescu, tânărul care a provocat un accident rutier soldat cu decesul unui bărbat. Pe lângă reducerea